Participă*: Vasile (Lulu) Ionescu (directorul general al Societății
de Radiodifuziune), Gh.D. Mugur (subdirector general); Al. Hodoș (consilierul
directorului general); Victor Ion Popa, [Val
Mugur], Tudor Mușatescu, Gh.
Costăchescu, ing. Al. Lohan.
Fonoteca Radio România păstrează această ședință convocată de conducerea Radioului public, în care s-a discutat despre: încurajarea dramaturgiei radiofonice; realizarea unor spectacole de maxim 60 min.; numărul redus de personaje pe care trebuie să îl aibă o adaptare radiofonică; ora de difuzare; nevoia de scenarii; pregătirea în străinătate a personalului; tariful drepturilor de autor; necesitatea unei săli în care să se desfășoare repetițiile; numirea unui regizor permanent în locul lui Victor Ion Popa, care nu mai era ”disponibil”; problema veniturilor societății și a colectării taxei Radio. Probleme și propuneri dificil de rezolvat și de înfăptuit din cauza războiului și a bombardării, în vara anului următor, a Societății Române de Radiodifuziune.
Redăm mai jos câteva fragmente din transcrierea acestui document sonor**:
Vasile (Lulu) Ionescu: Cum vede instituția noastră teatrul radiofonic? Acțiunea
trebuie să fie concentrată, […] să nu se desfășoare în timp prea îndelungat și
pentru a nu plictisi pe cel care ascultă. […]Trebuie să vă atrag atenție că
acest gen de teatru satisface și pe domnii directori de teatru, proprietari de
săli de spectacole, pentru că prin noi se creează în marele public gustul de
teatru. […]
Gh.D. Mugur: […] Domnilor,
teatrul nostru, însă, nu o să cuprindă numai piese originale, pentru că noi nu
putem renunța la misiunea noastră educativă, noi suntem o școală permanentă, o
școală fără de vacanță a țării. De aceea, pe lângă teatru original, realizat cu
dumneavoastră, tot cu dumneavoastră trebuie să realizăm adaptările. Adaptări
după teatru clasic vechi, adaptări după teatru clasic francez, german, spaniol,
italian, adaptări după Shakespeare, adaptări după teatru modern universal, teatru
de valoare, bineînțeles, pe urmă adaptări după teatru clasic și modern
românesc. […] Firește că noi ținem să avem cât de mult teatru radiofonic
original, drame și comedii care să fie vrednice de scena instituției noastre,
pentru că instituția noastră nu este, așa cum cred unii, decât o instituție de
agrement și de desfătare, ci a fost, este și va fi totdeauna o instituție de
educație și cultură națională. […]
Alexandru Hodoș: […]Teatrul radiofonic
românesc cu scena lui nevăzută și cu locurile răspândite pe toată suprafața
ținuturilor locuite de români poate avea mai mulți ascultători decât încap în
cea mai vastă sală de spectacole. Să ne gândim mai ales la aceia care nu au un
teatru în orașul, în târgul sau în satul lor sau care sunt despărțiți de noi
prin hotare nedrepte și pe care niciodată nu îi ajunge turneul unei trupe de
actori călători. Pentru aceștia numai noi putem să jucăm în buna și
mângâietoarea limbă românească, numai noi, la Radio. Teatrul radiofonic nu
face, așadar, concurență neloială celuilalt teatru, în carne și decoruri.
Dimpotrivă, pregătește terenul, dezvoltă gustul literaturii dramatice și
stârnește o fericită curiozitate pentru spectacolul complex care farmecă
deopotrivă ochii și auzul. În economia programelor noastre de radio, teatrul
acoperă o necesitate sufletească de echilibru între feluritele genuri de muzică
care se perindă la microfon și actualitatea de atâtea ori încruntată a știrilor
difuzate prin ”Radiojurnal”.
Ca întreaga noastră emisiune, el
îndeplinește un dublu rol: distractiv și educator, o plăcută zăbavă a minții,
cum spunea odinioară cronicarul despre cititul cărților, și un prilej binevenit
de instruire. […] Să examinăm împreună posibilitățile unei colaborări și să
încercăm a crea ceea ce se cheamă stilul teatrului radiofonic românesc. […]
S-a crezut câțiva ani de-a rândul,
se spunea mai devreme, că apariția filmului vorbit va fi catastrofală, va fi
mortală pentru teatrul propriu-zis. Nu a fost așa, iată că teatrul a devenit
mai atrăgător ca niciodată și joacă mereu cu săli pline! Noi, cu emisiunile de
radio care pătrund până acolo unde spectacolul nu poate să ajungă, vom lărgi
posibilitățile de înțelegere a literaturii dramatice, acest lucru este clar.
Vom valoriza arta actorului și vom pregăti noi serii de spectatori pentru
spectacolele de mâine. Deci, încă o dată, nu concurență, ci conlucrare.
Așteptăm sugestii, propuneri și, mai înainte de toate, piese de teatru
alcătuite cu îndemânare și scrise cu meșteșug, care să îmbogățească nu numai
repertoriul scenei noastre nevăzute, ci însuși patrimoniul literaturii
românești. Pentru că o piesă radiofonică reușită evident că este în același
timp și o operă literară care se poate ține în picioare de la sine.
Repet că cei mai mulți dintre
dumneavoastră au scris scenarii pentru radio, toți cei prezenți, așa încât,
încă o dată, rostul nostru aici și semnificația acestei întâlniri a noastră nu
este de a vă învăța cum se scrie un scenariu radiofonic. Totuși, aceasta este
dorința noastră: de a căuta o posibilitate de realizare a ceea ce sunt
realmente cerințele speciale ale stilului de teatru radiofonic cu ceea ce a
fost până acum obișnuit talentul dumneavoastră de scriitori dramatici să dea,
pentru că înainte de a face piese radiofonice ați fost ispitiți și veți fi și
după aceea ispitiți mai mult de cealaltă scenă, care oferă ceea ce, din păcate,
radio încă nu a reușit să dea: aplauzele. (râsete)
*Conform unor mărturii, la această ședință au participat, de asemenea: Horia Furtună (directorul serviciului teatral între 1934-1948), Vasile Voiculescu (consilier-referent literar), Victor Bumbești și Mircea Ștefănescu (vezi și Victor Crăciun, Petre Condrea, George Cernea-Comănescu, Maria Repede, Teatrul Radiofonic, București, Oficiul de Presă și Tipărituri, 1972, p. 127). Din păcate, vocile acestora nu au putut fi identificate în urma audiției documentul sonor recuperat.
**Întreaga transcriere a ședinței din 8 aprilie 1943 este disponibilă aici.
Transcriere și note: Lavinia Ivașcu - realizator, Serviciul Patrimoniu Cultural și Arhive/SPCA
Durată: 40'43''