Invitat: Dinu Roco. Realizator: Victoria Dragu-Dimitriu. Fonoteca Radio România (inv. 117091).
min. 0'20" - Dinu Roco despre casa din str. G-ral Berthelot nr. 22. Evocare a lui Vasile Misir (proprietar al casei, socrul lui Scarlat Cantacuzino), ministru, președinte al Senatului, cel care a redactat prima lege a meseriilor, în anul 1902;
min. 6'40" - Biblioteca impresionantă a socrului lui Dinu Roco, Scarlat Cantacuzino, scriitor român de limbă franceză;
min. 7'20" - Despre biblioteca Armandei Cantacuzino, unica fiică a lui Scarlat Cantacuzino, căsătorită cu Dinu Roco;
min. 7'53" - Evocare a lui Scarlat Cantacuzino: studiile la Paris; prieteniile cu marii scriitori ai Franței; debutul în literatură; vasta sa opera literară;
min. 14'18" - Activitatea de diplomat a lui Scarlat Cantacuzino. Și-a pus semnătura pe Tratatul de la Sevrès prin care s-a încheiat pacea cu Turcia la sfârșitul Primului Război Mondial. În timpul guvernului Marghiloman, Scarlat Cantacuzino a continuat să reprezinte interesele României la Paris. În perioada 1921-1933, Scarlat Cantacuzino a lucrat la Ministerul de Externe. Corespondență intensă cu mari scriitori francezi, cu scriitori români stabiliți în străinătate și cu generalul Berthelot;
min. 20'04" - Obligat de autoritățile comuniste să-și părăsească imobilul din str. G-ral Berthelot nr. 22, Scarlat Cantacuzino s-a stins din viață în august 1948;
Durată: 31'00''
Dinu Roco (1912-2010) - avocat și ziarist, licențiat în drept și
litere-filosofie. A copilărit în str. G-ral Berthelot; căsătorit cu Armanda
Cantacuzino, fiica lui Scarlat Cantacuzino. Bunicii din partea mamei locuiau
tot în str. G-ral Berthelot, vizavi de Ministerul Învățământului. Viața
familiei Roco este strâns legată de str. G-ral Berthelot, inginerul Mihail
Roco, tatăl lui Dinu Roco, construind aici mai multe case. Tatăl său,
Mihail Roco (1 decembrie 1870-5 ianuarie 1931), inginer, a fost unul dintre
fondatorii revistei "Gazeta Matematică". Mihail Roco a activat între
anii 1901-1922 în domeniul îmbunătățirilor funciare, fiind colaborator tehnic
principal al lui Grigore Antipa, în perioada 1910-1911, și al lui Anghel
Saligny, în perioada 1911-1922.
Interviurile cu Dinu Roco, realizate de
Victoria Dragu-Dimitriu, au fost difuzate pe canalul Radio România Cultural, pentru
ca apoi să fie publicate în volumul: Victoria Dimitriu, Poveștile
unui domn din București. Dinu Roco, București,
Editura Vremea, 2007.