Yannick Nézet-Séguin la pupitrul Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze, în direct de la München – Scena europeană, vineri 26 iunie
O alegere repertorială inedită pentru o seară de vară dar și una la fel de provocatoare ne propun dirijorul Yannick Nézet-Séguin și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, în concertul pe care îl puteți urmări în transmisiune directă de la "Herculesaal" din München, vineri, 26 iunie, de la ora 21.
Reputatul șef de orchestră franco-canadian revine în această sală după o serie de concerte în care a preferat să prezinte, ca într-o oglindă a activității sale de până acum, deopotrivă creații simfonice importante, dar și vocale, împreună cu soliști de primă-mărime ai scenelor internaționale. Programul propune așadar, două lucrări cu caracter funebru, la fel de importante pentru creația universală, dar diferite ca stil. Este vorba despre Simfonia nr. 44 de Joseph Haydn, cunoscută și sub denumirea "Funebra" datorită ineditei mișcări lente din partea a treia dar și faptului că se știe că autorul și-a dorit ca aceasta să fie interpretată la funeraliile sale și despre renumitul "Recviem german" op. 45 de Johannes Brahms, cea mai amplă creație a compozitorului romantic, care a schimbat într-un mod esențial viziunile despre muzica religioasă până aproape de zilele noastre. În această din urmă creație, îi vom putea urmări, în calitate de soliști ai Corului Radiodifuziunii Bavareze, pe doi dintre marii artiști lirici germani ai prezentului - pe tânăra soprană Christane Karg și pe baritonul Matthias Goerne. Doi muzicieni care reprezintă adevărate stele ale genului operei, proveniți din două generații diferite și pe care îi întâlnim din ce în ce mai des în colaborări în genul liedului și în principal, sub bagheta lui Yannick Nézet-Séguin, în cel vocal-simfonic.