Transmisiune directă de la Copenhaga - Scena europeană, 19 martie 2015
Orchestra Simfonică Națională Daneză propune publicului o întâlnire cu doi dintre cei mai interesanți și aparte muzicieni din generația tânără, ambii născuți în Statele Unite ale Americii - pianistul Jonathan Biss și dirijorul Joshua Weilerstein. Doi artiști proveniți din familii cu o veche și solidă tradiție muzicală, ale căror valori comune sunt deopotrivă importanța educației muzicale în dezvoltarea umană cât și prețuirea deosebită, acordată în mod egal, creatorilor "clasici" din istoria muzicii și celor contemporani.
Așadar, o întâlnire a vârfurilor unei noi generații de muzicieni americani cu o orchestră europeană de tradiție, cu un prestigiu respectabil, de al cărui rezultat artistic ne vom putea bucura și noi, grație transmisiunii directe prin intermediul Uniunii Europene de Radio.
Jonathan Biss, un obișnuit al marilor orchestre americane și europene va fi solist în Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor de Wolfgang Amadeus Mozart. Un concert foarte cunoscut, care reprezintă însă și una dintre cele mai complexe partituri mozartiene dedicate pianului, în care înclinația spre transcendență cu care a fost de multe ori caracterizat Johnatan Biss se poate manifesta din plin. În a doua parte, Joshua Weilerstein ne propune ultima dintre simfoniile lui Dmitri Șostakovici - nr. 15 în La major, o creație complexă, apogeu al stilului eclectic și plin de sarcasm al autorului rus.
Nu ratați așadar, întâlnirea în direct cu pianistul Jonathan Biss, dirijorul Joshua Weilerstein și Orchestra Simfonică Națională Daneză, joi, 19 martie de la ora 20.30 sub genericul "Scena europeană".