Povestirile lui Hoffmann de la Teatrul Real din Madrid la 'Opera în interpretări de referință'
Ediția din 21 februarie 2016 a emisiunii Opera în interpretări de referință vă invită să pășiți în universul fanstic al Povestirilor lui Hoffmann, celebra creație a compozitorului francez Jacques Offenbach. Și de data aceasta ascultăm, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, imprimarea unui spectacol de peste hotarele României - o producție din 12 iunie 2015 de pe scena Teatrului Real din Madrid.
Spectacolul cu Povestirile lui Hoffmann a fost prezentat în premieră la Madrid în regia lui Christoph Marthaler în 2014, din distribuție făcând parte tenorul american Eric Cutler - în rolul titular, mezzo-soprana Anne Sofie von Otter în dublu rol - Muza și Nicklausse, bas-baritonul Vito Priante în rol triplu - Lindorf/Coppelius, Dr. Miracle și Dapertutto, bas-baritonul Christoph Homberger în rolurile Andres, Conchenille, Franty și Pitichinaccio. Rolurile Olympia, Antonia și Giulietta, cântate tradițional de aceeași soprană, au fost distribuite foarte inspirat sopranelor Ana Durlosky - pe care o veți auzi în Olympia și Measha Brueggergosman - Antonia și Giulietta. În alte rolurile îi veți auzi pe soprana Altea Garrido - Stella, mezzo-soprana Lani Poulson - mama Antoniei, basul Jean Philippe Lafont - Luther și Crespel, tatăl Antoniei, de asemenea pe tenorii Gerardo Lopez - Nathanael, un student și Graham Valentine - Spalanzani, un inventator, pe bașii Tomeu Bibilooni - în rolul studentului Hermann și Isaac Galan - în rolul lui Peter Schlemil, îndrăgostit de Giulietta. Orchestra și Corul Teatrului Real din Madrid s-au aflat sub conducerea dirijorală a lui Sylvain Cambreling, șef de orchestră care a colaborat în repetate rânduri cu regizorul elvețian Christoph Marthaler.
Așa cum se întâmplă în ultimii zeci de ani în lumea operei, și această producție a stârnit reacții dintre cele mai diverse - de la plictis la extaz, de la indignare la admirație - toate din pricina - sau datorită, după caz, regiei. În viziunea lui Marthaler și a lui Gerard Mortier - directorul artistic al teatrului madrilen, stins din viață chiar în anul premierei spectacolului, 2014, Povestirile lui Hoffmann se derulează într-un spațiu inspirat de Circulo de Bellas Artes din Madrid, o prestigioasă instituție culturală spaniolă datând din 1880. Locul pare numai bun pentru a aduce laolaltă imaginația teatrală, dramatică, artistică și creatoare, însă nu toți cei prezenți în sală au fost convinși de idee. Unora dintre specialiști li s-a părut că scena astfel concepută de Marthaler și vechea sa colaboratoare, scenografa Ana Viebrock, cu studenți ce schițează o serie de modele care pozează nud și cu multe dintre personaje manipulate de o telecomandă - nu au făcut decât să îngreuneze și mai tare un libret care este în sine foarte complicat și încâlcit. Montarea lui Marthaler ajunge în punctul culminant în actul final, în care nu trebuie să fiți surprinși să auziți două minute bune în care personajul Stella nu cântă, ci recită un poem de Fernando Pessoa, Ultimatum - un manifest futurist împotriva artei burgheze și a culturii vestice aflate în declin, declamat de Stella în fața unui Hoffmann înfrânt.
Pe cât de diverse au fost, însă, impresiile lăsate de regie, pe atât de unitare apar cronicile în coloanele dedicate soliștilor - cel mai cunoscut nume de pe afiș a fost al mezzo-sopranei Anne Sofie von Otter, care, în vârstă de 59 de ani la momentul premierei, a fost apreciată pentru magica interpretare scenică și pentru cântatul cald și delicat, în ciuda lipsei de prospețime vocală. Americanul Eric Cutler a convins, de asemenea, în rolul titular, unul dintre cele mai grele din partitură, descriind un Hoffmann dramatic, în contrast cu ideea de anti-erou pe care regizorul o imprimă personajului. Vocea metalică a Anei Durlovski a fost ideală pentru Olympia, iar Measha Brueggergosman, deși cu numeroase probleme de ordin tehnic, a reușit totuși să fascineze prin conturarea precisă a două personaje distincte - Antonia și Giulietta. Un alt mare plus a fost Vito Priante, cu dicție impecabilă în franceză și frazare elegantă.
Vă invit să audiați duminica aceasta, în 21 februarie 2016, de la ora 21.00, Povestirile lui Hoffmann, o operă neterminată de Jacques Offenbach, stins din viață în 1880, inspirată de trei dintre scrierile lui E.T.A. Hoffmann, care devine acum eroul ultimei sale creații.