Un concert pentru pian dedicat Reginei Elisabeta a Romaniei de catre un faimos virtuoz al epocii
S-a scris și s-a vorbit mult despre pasiunea pentru artă a Reginei Elisabeta a României; viața și creația sa s-au aflat și atenția unor cercetători din afara meleagurilor noastre, care au punctat de cele mai multe ori numele diferiților creatori care au scris muzică de versurile celei care semna Carmen Sylva. Chiar dacă apar diferite nume în acest context (am găsit și partituri editate datorate lui Julius Roentgen , de exemplu) nu am avut posibilitatea de a oferi - în sumarul acestui Cabinet de curiozități - înregistrări ale unor autori străini. S-a subliniat frecvent și modul în care prima Regină a României a sprijinit mai mulți tineri artiști ai epocii respective, stimulându-i să lucreze, invitându-i la Peleș sau în alte ocazii, promovându-le astfel cariera.
Este bine cunoscută prezența frecventă a lui George Enescu în mediul cultural patronat de Regina Elisabeta si de aceea am inclus in deschiderea acestei emisiuni câteva pagini de lied scrise de Enescu în 1898,1899 si 1907 pe versuri de Carmen Sylva, în înregistrări document cu baritonul Dan Iordăchescu.
Dar ceea ce poate reprezenta un aspect mult mai puțin cunoscut este existența unui concert pentru pian dedicate Reginei Elisabeta de către unul dintre pianiștii virtuozi ai epocii respective, cu o carieră interpretativă (solist și dirijor), componistică dar și didactică mult elogiată în ultima parte a veacului XIX și primele două decenii ale secolului XX: Franz Xaver Scharwenka .
German cu origini poloneze, a fost foarte apreciat de mulți dintre contemporani, devenind un muzician și pedagog celebru în Europa și în America. (Dealtfel celor doi frați Scharwenka i-a fost dedicate ediția din 24 ianuarie a Cabinetului de curiozități). Dacă primul concert pentru pian scris de Franz Xaver Scharwenka a fost dedicat lui Franz Liszt (care l-a prețuit mult, se pare), al patrulea, ultimu,l a ajuns - în 1908, la sugestia soției viitorului rege al Albaniei - dedicat Reginei Elisabeta a României, mare amatoare de muzică și iubitoare a scriiturii pianistice încă din tinerețe (când ar fi primit și unele îndrumări de la Clara Schumann). Autorul a povestit în scrierile sale vizita sa la București, primirea la palatul regal și momentele deosebite în care lucrarea a fost interpretată de câteva ori în capitala României, cu acel prilej.
Mărturii ale acelor evenimente dar și Concertul nr.4 op.82 în fa minor pentru pian și orchestra de Scharwenka - lucrarea înregistrată de Stephan Hough și Lawrence Foster, împreună cu City of Birmingham Symphony Orchestra pot fi ascultate la România Muzical joi 28 februarie, în ediția de la ora 20 a Cabinetului de curiozități, difuzat în reluare sâmbătă 2 martie, de la 16,30.