Pianistul Nelson Freire - invitat la Poveștile de succes ale muzicii
"Puțini pianiști contemporani transmit bucuria și entuziasmul de a fi maeștrii artelei lor cu mai multă vivacitate și simplitate decât Nelson Freire." se scria în The Guardian despre invitatul Poveștilor de succes ale muzicii.
Prezența sa în cadrul Festivalului Internațional George Enescu 2019 ne-a dat prilejul realizării unui interviu, nu de amploarea pe care ne-am fi dorit-o, desigur, dar - în contextul agendei atât de încărcate a artistului - nu putem decât să ne bucurăm de cele 17 minute de dialog pe care le-am purtat cu acest rafinat maestru al pianisticii mondiale.
Născut în Brazilia, la Boa Esperança, un loc turistic preferat și de iubitorii cafelei (date fiind plantațiile din zonă), pe 18 octombrie 1944, în zodia Balanței așadar, Nelson Freire a început la vârsta de 4 ani lecțiile de pian, iar 10 ani mai târziu mergea în capitala muzicii europene, la Viena, pentru a studia cu Bruno Seidhofer, profesorul lui Friedrich Gulda. Avea deja în palmares un premiu la Concursul Internațional de la Rio de Janeiro, unde interpretase Imperialul beethovenian. O rezonanță specială pentru noi o are momentul din anul 1964 când pianista britanică Harriet Cohen îi oferă tânărului Nelson Freire, în vârstă de 19 ani, Medalia Dinu Lipatti, ca recunoaștere și totodată pentru încurajarea talentului său. În același an, maestrul brazilian câștiga și Premiul I la o competiție internațională de prestigiu - Vianna da Motta de la Lisabona.
Încă din primii ani ai carierei, Nelson Freire a realizat multe înregistrări - fie în concert, fie în studio. Din anul 2001 este artist exclusiv Decca și fiecare aniversare rotundă a maestrului este marcată de apariția unor albume discografice.
În România, pianistul a fost de trei ori până acum, în Festivalul Internațional George Enescu. Prima oară în 2007, când a susținut un recital împreună cu buna sa prietenă, Martha Argerich, apoi în 2009 împreună cu Orchestra Capitole din Toulouse și dirijorul Tugan Sokhiev și în 2019, când a interpretat Concertul nr.4 de Beethoven în compania Orchestrei Filarmonice din St. Petersburg dirijată de Vassily Sinaiski. În dimineața zilei următoare, pe 19 septembrie 2019, l-am regăsit pe maestru studiind pe unul dintre pianele aflate în foayerul Sălii Palatului, înainte de ora stabilită pentru interviul nostru. M-a întâmpinat jovial, amabil și cu acea eleganță care îi caracterizează nu doar arta pianistică, ci și comportamentul. Vă invit să urmăriți rezultatul dialogului nostru, prelucrat tehnic de colega mea Simona Matei, în edițiile din 17 și 23 ianuarie ale emisiunii Poveștile de succes ale muzicii, la Radio România Muzical, de la ora 16.00.