O nouă ediție specială a Serii de operă. Invitată în studio, soprana Iulia Maria Dan (Semperoper Dresda)
Nici eu nu o cunosc înafara unei sumare biografii și a celor două spectacole bucureștene în care i-am admirat interpretarea rolurilor: Musetta (2014) și Mimi (2017) din opera "Boema". Așa că am considerat prilejul revenirii ei pe scena unde și-a făcut debutul - ca proaspătă absolventă a Universității de Muzică din București cu rolul Gilda ("Rigoletto") în 2011, de neratat: soprana Iulia Maria Dan potrivindu-se - ideal! -" profilului-robot" al invitaților mei, din perspectiva artistului - apreciat la nivel internațional dar, puțin cunoscut nouă și a unei cariere-etalon pentru Noua Generație de artiști lirici, absolvenți ai Școlii noastre de Canto.
Glas bogat în armonice și tente întunecate, sensibilitate și rafinament, siguranță pe scenă și seriozitate în tot ceea ce face ... - acestea ar fi trăsăturile profilului artistic al noii mele invitate. Trăsături ce o fac comparabilă cu prima ei maestră de Canto - marea soprană Maria Slătinaru Nistor! - și care redimensionează recunoscuta frumusețe și expresivitate a vocilor românești în spațiile deschise ale Mileniului III.
Care sunt, însă, provocările cărora trebuie să le facă față în prezent un artist plecat din România? Dorurile, golurile sau bucuriile Iuliei Maria Dan, dinafara scenei? Vom afla - printre multe altele... Vineri (4 februarie), de la ora 19.00.
Ca de obicei, emisiunea va fi transmisă VIDEO pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical.