Cvartetul 'Giocoso' și unul dintre 'Concertele Radio România Muzical'

"Noi am ascultat în această seară unul dintre cele mai promițătoare grupuri de la categoria Muzică Clasică" - afirma Elisabeth Marinkovic, director al Forumului Cultural Austriac de la București, la finalul recitalului susținut joi, 22 iunie 2017, de membrii cvartetului Giocoso.

Grupul este actualmente compus din doi violoniști de origine română: Sebastian Câșleanu și Teofil Todică, violista germană Martha Windhagauer și violoncelistul olandez Bas Jongen și face parte din programul "New Austrian Sound of Music". Este încă o confirmare a valorii Cvartetului "Giocoso", care în ultimii 6 ani a cucerit importante premii la nivel internațional, printre care premiul al doilea și premiul publicului la Concursul de muzică de cameră de la Melbourne - Australia în 2015 și premiul special "Jeunesses Musicales" la Concursul ARD de la München, în 2016.

Mulțumită proiectului "New Austrian Sound of Music" ne-am putut bucura de prezența lor la București în cadrul evenimentului organizat în parteneriat cu Radio România Muzical, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din București și Asociația Museart, iar acum vă invităm să audiați înregistrarea recitalului susținut de cvartetul Giocoso la Biserica Luterană.

Astfel că, sub genericul "Concertele Radio România Muzical", vom difuza repertoriul variat ales de cei patru interpreți, din care au făcut parte Cvartetul în Fa major de Maurice Ravel, Valsul din Cvartetul nr.3 op.20 de Ernst Krenek și Cvartetul KV 575 în Re major de Wolfgang Amadeus Mozart.

Recitalul cvartetului Giocoso poate fi audiat marți, 4 iulie, începând cu ora 19:30, atât pe cele două frecvențe din FM - 104,8 și 97,6 -, on-line pe site-ul postului, dar și prin intermerdiul aplicațiilor "Radio România Muzical" pentru dispozitive mobile pe care le puteți descărca din Google Play și AppStore.

Lucian Haralambie