Missa în si minor de Johann Sebastian Bach, o întâlnire spirituală dintre două lumi
Missa în si minor reprezintă o sinteză a întregii creații a lui Johann Sebastian Bach, dacă privim din prisma nivelului filozofic al construcțiior sonore care compun desfășurarea acțiunii muzicale, dar și dacă luăm în considerare mijloacele de exprimare absolut grandioase de care autorul s-a servit.
Bach a compus de fapt părți ale Missei de-a lungul întregii vieți, iar în ultimii ani, le-a revizuit și le-a perfecționat pentru a le include în această creație cu număr de catalog BWV 232 ce reunește toate momentele slujbei catolice. Un lucru interesant, devenit subiect de dezbatere, mulți fiind nedumeriți de ce Bach a compus o missă catolică, el fiind de confesiune luterană.
Una dintre teorii afirmă că i-ar fi dedicat-o regelui catolic Augustus al-III-lea, cel care l-a numit apoi, în 1736, compozitor al curții. Alți analiști îl văd pe Bach ca pe o personalitate enciclopedică, capabil să compună în toate genurile muzicale ale vremii sale. Muzicologul italian Alberto Basso afirmă în acest sens că "Missa în si minor a implicat întreaga viață a autorului. Începută în 1733 din motive "diplomatice", ea a fost încheiată de Bach chiar în ultimul an al vieții, când era aproape orb. Această lucrare monumentală sintetizează tot ceea ce cantorul de la Leipzig a dăruit muzicii, din punct de vedere stilistic sau ca tehnică de compoziție. Ea reprezintă de asemenea cea mai uluitoare întâlnire spirituală dintre două lumi, glorificarea catolică și cultul luteran al crucii.."
Missa în si minor de Bach are 27 de secțiuni si acoperă toate momentele existente în cultul religios al Europei de vest de la acea vreme.
O veți putea asculta joi, 16 iunie de la ora 21,30 într-o interpretare de excepție, a ansamblului francez "Les Arts Florissants" fondat în 1979 și condus până în prezent de clavecinistul și dirijorul de origine americană, William Christie.