În direct de la Londra - seară romantică în compania Orchestrei Simfonice WDR și a dirijorului Cristian Măcelaru


"Cel mai mare și mai democratic festival muzical din lume" - astfel a descris Jiűí Bìlohlávek festivalul care găzduiește, timp de opt săptămâni, peste 100 evenimente. Și chiar dacă concertele festivalului se aventurează în toate colțurile Regatului Unit, Concertele de promenadă - pe scurt Proms - de la Royal Albert Hall reprezintă atracția principală. Căci sala în formă de amfiteatru permite ca celor care stau în picioare - "Promenaders" - cum mai sunt numiți, să se plimbe în unele zone în timpul concertului. În 21 august, Festivalul BBC Proms îi întâmpină pe muzicienii Orchestrei Simfonice WDR și pe dirijorul Cristian Măcelaru.

"Muzica are multe roluri. Cel mai important și frumos este că ne aduce laolaltă, că ne unește. Că ne unește gândurile, emoțiile, sentimentele." - declara, recent, într-un interviu dirijorul șef al Orchestrei din Koln. Cristian Măcelaru este și director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, director artistic al Festivalului Internațional "George Enescu" și, nu în ultimul rând, dirijor al Romanian Chamber Orchestra. Cea de-a 75-a aniversare a Orchestrei Simfonice WDR îl găsește pe Cristian Măcelaru alături de muzicienii germani cu câteva evenimente frumoase, precum un concert cu creația lui Carl Orff - "Carmina Burana". "Am ales această compoziție - spune dirijorul - pentru că a fost prima înregistrare care a pus numele orchestrei pe hartă." Concertul din 21 august de la Royal Albert Hall din Londra face parte dintr-un turneu care mai include: Elbphilharmonie din Hamburg, Concertgebouw în Amsterdam, Festivalul "Carl Nielsen" din Damemarca, și Beethovenfest din Bonn. În tot acest circuit, muzicienii sunt însoțiți de violonistul Augustin Hadelich - artist în rezidență al Orchestrei Simfonice WDR, un muzician respectat și apreciat, deținător al unui Grammy și desemnat muzicianul anului 2018 de către cea mai veche revistă de specialitate din Statele Unite - "Musical America".

Cât despre programul serii de 21 august, va fi unul romantic, ce începe cu o călătorie furtunoasă în largul coastei Scoției imaginată de Felix Mendelsohn în uvertura "Hebridele". Solistul serii va aduce în prim plan Concertul op. 53 în la minor pentru vioară și orchestră de Antonin Dvorak - o creație unică, în care abundă, firesc, teme din folclorul ceh, un balans între sensibilitate și virtuozitate. Seara se va încheia cu "Eroica" brahmsiană cum mai este numită Simfonia a III-a op. 90 în Fa major - o lucrare de maturitate cu care compozitorul își definește stilul, aducându-i un triumf binemeritat.

Radio România Muzical preia acest concert duminică, 21 august 2022, ora 21.30, fiind transmis în cadrul emisiunii Scena europeană.

Jeanine Costache