Lucrări de Wynton Marsalis interpretate de Nicola Benedetti și Cristian Măcelaru
Un disc-eveniment, prezentat în premieră la Radio România Muzical pe 15 iulie, la doar 3 zile de la lansarea internațională programată pe 12 iulie 2019. Un disc-eveniment, pentru că pe coperta sa apare numele dirijorului român Cristian Măcelaru - de foarte mult timp nu am mai văzut un nume românesc pe un disc nou apărut la celebra casă londoneză Decca, deci, sper că-mi înțelegeți entuziasmul.
Pe acest album figurează două lucrări de Wynton Marsalis, celebrul trompetist, dar și compozitor american: un concert pentru vioară și orchestră și Fiddle Dance Suite pentru vioară solo. Solistă: violonista britanică Nicola Benedetti. Concertul este înregistrat alături de Orchestra Simfonică din Philadelphia, condusă de Cristian Măcelaru; așa cum se știe, Cristian Măcelaru a avut o îndelungată colaborare cu binecunoscuta orchestră americană, începând cu anul 2011, mai întâi ca dirijor asistent, apoi dirijor asociat și dirijor în rezidență.
"Cristian Măcelaru: Lucrarea a fost interpretată prima dată, cred, acum doi sau trei ani, deci a luat ceva timp în care să ajungem la punctul acesta în care să o înregistrăm. Eu am interpretat lucrarea aceasta cu Nicola cred că de vreo cinci sau șase ori înainte să o înregistrăm, iar înregistrarea a fost făcută în decembrie 2017. E o lucrare de care m-am îndrăgostit imediat; e nu numai o reprezentare a unui stil american de muzică, dar e și o călătorie imensă prin aceste stiluri muzicale pe care Wynton Marsalis le creează, în general, în toate lucrările lui. Această piesă este una dintre singurele piese pe care le-a scris în care el nu este un participant activ ca trompetist și, în acest fel, a fost o explorare din partea lui artistică prin care să poată să dea voie altor interpreți să-i interpreteze partitura; un lucru care, desigur, pentru orice compozitor e puțin dificil la început, dar apoi devine ceea ce e frumos într-o colaborare între artiști care se respectă reciproc și care înțeleg muzica pe care compozitorul vrea să o comunice.
Colaborarea ta cu Wynton Marsalis nu este de dată recentă. De altfel, colegii noștri de aici, de la București, din Orchestra Română de Tineret încă rememorează ecourile turneului din ianuarie anul acesta, când i-ai dirijat tot într-o lucrare de Wynton Marsalis. Așadar, cum este colaborarea aceasta cu Wynton Marsalis?
E extraordinar de interesantă, pentru că Wynton, în adevăratul sens al cuvântului, e un geniu - și muzical și intelectual. De fiecare dată când colaborez cu el, de fiecare dată când discutăm, are lucruri foarte adevărate de a observa, ori în viața de zi cu zi, ori din punct de vedere muzical și întotdeauna rămân pus pe gânduri față de ceea ce îmi spune el. Și de fiecare dată când încerc să dirijez una dintre lucrările lui, întotdeauna îmi spune că totul trebuie să fie condus de liniile de bas - asta mă încurajează de fiecare dată. Foarte mult timp mi-a luat ca să înțeleg exact la ce se referă acest lucru și cum se poate înțelege și interpreta. Adevărul este că în muzica lui absolut totul este condus de partitura de contrabas sau de instrumentele grave din orchestră și-atunci totul devine mult mai organic, mult mai ușor de înțeles.
Dar el are un limbaj anume - sigur, din cauză că vine dintr-o lume a muzicii de jazz în care ei cunosc deja stilurile și frazările muzicale fără ca el să fi trebuit să le pună pe hârtie. Și el când scrie o frază muzicală pe hârtie e cu un subînțeles că trebuie interpretată într-un anumit fel, ceea ce pentru noi, pentru muzicienii din lumea clasică, e mai greu de înțeles, din cauză că noi ne axăm foarte mult pe fiecare detaliu pe care compozitorul îl scrie în partitură, detalii care nu există în muzica lui Wynton. Eu petrec foarte mult timp cu el când interpretez o piesă de-a lui; el îmi cântă fraza muzicală ori cu vocea, ori cu trompeta și în care îi cânt eu înapoi și-l întreb dacă asta este interpretarea pe care și-o dorește. Și de aceea e o relație foarte strânsă pentru că în colaborare, când cântăm împreună sau când îi interpretez o piesă am foarte, foarte multe întrebări la care aștept răspuns.
Așadar, să interpretezi lucrările lui Wynton Marsalis este de fapt foarte dificil, ceea ce am sesizat și eu ascultând concertul lui pentru vioară și orchestră și nu cred că este doar o provocare din partea ritmului, să spun, că ar fi primul lucru la care te gândești când asculți lucrarea respectivă, dar și alte aspecte muzicale implicate.
Da, pentru că prin ritmul pe care el îl pune sau îl scrie vrea să comunice un anumit caracter care trebuie să fie înțeles foarte clar de toți cei de pe scenă și, de multe ori, acest ritm e împărțit în toată orchestra, dar el de fapt este un simplu... o simplă frază ritmică în care fiecare orchestrant participă cu o notă sau cu două note. Și-atunci, împreună trebuie făcut un tot care să fie simplu sau să fie organic în felul în care se ascultă. Și asta este cel mai greu lucru din cauză că atunci trebuie să ne uităm la toată imaginea, nu numai la piesa micuță pe care o avem, dar într-un fel în care să rămână totuși o idee simplu de înțeles.
Concertul acesta pentru vioară și orchestră este alcătuit din patru părți. Pentru ascultătorii români, primele trei cred că sunt mai ușor de înțeles uitându-te la cum se numesc ele - Rhapsody, Rondo Burlesque, Blues. Ultima este Hootenanny. Ce înseamnă această parte a patra?
Hootenanny se referă la un stil de dans american, un stil de dans din folclorul american se referă la ideea violonistului-lăutar în America cel puțin, dar care se apropie foarte mult și cu ideea unui interpret din Irlanda, care cântă stilul acesta de muzică care nu știu cum se traduce în românește, care merge și cântă la masă...
Lăutar să spunem, poate.
Exact, lăutar, ar fi cuvântul, dar lăutar american sau irlandez, care au aceste idei tipice de a cânta cu corzile libere în anumite tonalități care cad foarte bine pe vioară, ca să se poată cânta în corzi libere cu note foarte rapide care se cântă ușor...
Cum s-a adaptat Nicola Benedetti la o asemenea partitură neobișnuită?
Ea a colaborat foarte, foarte mult timp cu Wynton. Wynton scria o pagină, i-o trimitea Nicolei, Nicola îl suna înapoi și-l întreba despre fiecare notă; dacă asta e necesar acolo, dacă asta trebuie făcută în altă octavă... și au colaborat foarte, foarte strâns. Eu am avut onoarea să citesc piesa înainte să fie cântată pentru prima dată în Londra. Și acum am încă partitura originală, adică prima dată când a fost cântată lucrarea, iar pe parcursul celor trei sau patru ani cât am interpretat-o, am tot primit partituri diferite de fiecare dată când am cântat pentru că ei au tot schimbat, au tot reînnoit lucrarea, încât a fost foarte interesant când am ajuns la partitura finală. Pentru că atât de multe lucruri s-au schimbat și s-au adaptat ca să o facă cât mai ușor de înțeles. Și pentru Wynton și Nicola colaborarea asta s-a reflectat în faptul că lucrarea și acum încă - o interpretez luna viitoare, am un concert în care o voi interpreta - și acum încă sunt lucruri pe care ei vor să le schimbe puțin sau să le adapteze orchestrei specifice cu care cântă. E foarte interesant faptul că lucrarea e vie, în sensul că prin colaborarea lor foarte strânsă în continuu se reînnoiește."
Cristian Măcelaru are legături foarte strânse cu Wynton Marsalis: de altfel, și în cadrul turneului american susținut în ianuarie 2019 de Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Simfonică a României - alcătuită din foști membri ai Orchestrei Române de Tineret -, a fost interpretată o lucrare simfonică de Wynton Marsalis, cu un foarte mare succes, de altfel. Cariera lui Cristian Măcelaru este într-o continuă ascensiune: pe 24 august vom putea asculta în direct la Radio România Muzical concertul cu care debutează în cadrul festivalului BBC Proms; pe 6 septembrie, Cristian Măcelaru susține primul concert în calitate de dirijor șef al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln, poziție pe care o va ocupa, pentru început, pentru viitoarele 3 stagiuni.
Cristian Măcelaru - un mare talent, un dirijor cu adevărat carismatic, pe care îmi doresc să-l văd revenind și pe scenele din România. Un dirijor cu care, cu toții, ar trebui să ne mândrim: plecat din Timișoara natală de la 17 ani, pentru studii în America, unde s-a stabilit apoi, Cristian Măcelaru a ales ca în debutul primului său de concert de la cel mai important festival de muzică clasică din lume, BBC Proms, să cânte o lucrare românească, semnată de Constantin Silvestri, românul care a lăsat o amprentă inconfundabilă în viața de concert din Marea Britanie.
Nu mă îndoiesc că parcursul carierei lui Cristian Măcelaru va fi unul fulminant; incontestabilele sale calități muzicale și umane îl plasează printre cei mai buni la nivel internațional din contemporaneitatea noastră atât de competitivă.
Discul poate fi ascultat la Radio România Muzical pe 15 iulie, ora 19.00, în reluare sâmbătă, 20 iulie, ora 23.00.