În direct de la Amsterdam, un concert tradițional al Orchestrei Regale „Concertgebouw”: Oratoriul „Patimile după Matei” de J. S. Bach
Concertul anual al Orchestrei Regale Concertgebouw din Amsterdam cu Oratoriul BWV 244 "Patimile după Matei" de Johann Sebastian Bach reprezintă una dintre cele mai longevive tradiții concertistice din lume. În 1899, Willem Mengelberg, pe atunci dirijor șef al orchestrei, a introdus în programul anual capodopera bachiană, programând-o în preajma Sărbătorilor pascale. Ulterior, orchestra a alternat concerte care includeau această lucrare cu o altă creație de anvergură a lui J. S. Bach - Oratoriul "Patimile după Ioan", iar în zilele noastre sunt ediții ale acestui eveniment care includ opusuri cu aceeași tematică, aparținând altor compozitori. Dar, Oratoriul "Patimile după Matei" conduce de decenii în topul preferințelor locuitorilor Țărilor de Jos. Creat cu aproximativ trei secole în urmă (premiera a avut loc în 1727 sau 1729), Oratoriul este atât de emoționant și impunător, încât prea puțini ascultători ar putea să nu fie sensibilizați de muzica acestuia.
La Amsterdam este programată o serie de două concerte, dintre care cel de-al doilea este oferit de Uniunea Europeană de Radio membrilor săi, în cadrul proiectului dedicat Săptămânii Mari, fiind preluat în direct și de Radio România Muzical.
În acest an, la conducere se va afla John Butt - dirijor, clavecinist, organist și muzicolog britanic, unul dintre experții preeminenți în muzica lui Bach, ce s-a impus în domeniu în ultimii ani. I se oferă astfel ocazia de a-și împărtăși viziunea asupra Oratoriului BWV 244 "Patimile după Matei" de Johann Sebastian Bach, lucrare emblematică ce va fi prezentată de Corul Național de Copii al Țărilor de Jos, Corul Radiodifuziunii din Țările de Jos și Orchestra Regală Concertgebouw. Soliști - tenorul Nicholas Mulroy (Evanghelistul), baritonul Benjamin Appl (Iisus), soprana Sophie Bevan, contralta Jessica Dandy, tenorul Benedict Hymas, basul Stephan Loges și tenorul Hugo Hymas. Concertul va avea loc la Concertgebouw din Amsterdam. Seria de concerte marchează debutul lui John Butt la conducerea acestei orchestre.
Așadar, în 2 aprilie, Duminica Floriilor a Bisericii Catolice, de la ora 13.00, în cadrul emisiunii Scena europeană, vom lua parte la un eveniment ce ne va apropia spiritual de momentul celebrării Sfintelor Paști, indiferent de cultul creștin din care facem parte.