Angela Gheorghiu la 'Seara de operă'

Am crezut dintotdeauna că rostul "Serii de operă" este acela de a reduce distanțele dintre melomanul român și marile scene lirice din lume (de aceea am inițiat, cu 16 ani în urmă, stagiunile de transmsiuni directe internaționale ). Și de asemeni, am crezut, în puterea "Serii de operă" de a nimici obstacolele din calea oricui vrea să descopere marele și splendidul spectacol al dramei muzicale; dar, mai ales, că rostul emisiunii mele este acela de a-i aduce pe artiștii de operă mai aproape de țărmul sufletului nostru: or, din acest motiv, de 3 ani încoace, adaug momentului radiofonic, nu doar cuvântul, ci și imaginea invitaților mei, o imagine directă și total necosmetizată (nu fac televiziune!) care ne îngăduie însă apropierea de ei, cu atât mai mult ...

O seară cu colinde și minunate adevăruri ...

Pe Angela Gheorghiu am reîntâlnit-o cu prilejul lansării noului său album intitulat Guardian Angel - proiect discografic girat de Radio România și produs de MediaPro Music, înfăptuit în studiourile noastre și în colaborare cu Corul de copii Radio (pregătit de Voicu Popescu), Corul Accoustic (pregătit de Daniel Jinga) și Orchestra Națională Radio condusă de Tiberiu Soare - iar în acea zi, totul a trecut mai repede, mai simplu. Mă dusesem pregătită pentru un interviu grav: dar ea era îmbrăcată în alb, iradia fericire și brusc, chestiunile agasante și complexe din viața oricărui artist, nu au mai avut loc în dialogul nostru. Poate și pentru că sala unde se făcuse lansarea - Sala de Pictură a Teatrului Național - era puternic amprentată de sonoritatea noului ei album cu colinde; sau pentru că Angela m-a atenționat de la bun început că "nu se face muzicologie în jurul unui album de Crăciun"? Nu știu!

În tot cazul, vă previn: în ziua când am înregistrat dialogul nostru, fabuloasa carieră a Angelei Gheorghiu a rămas, cu voia amândurora, un simplu amănunt. Oricum o știe o lume întreagă; și dacă nu, se poate afla orice ușor, accesând site-ul oficial al celebrei noastre artiste - unul dintre cele mai dinamice site-uri! - site-urile teatrelor și caselor de discuri cu care aceasta colaborează sau cele câteva bloguri ținute cu o deosebită abnegație de fanii marii artiste. Așa că prezentul dialog s-a mulțumit cu referiri - la operă și roluri - subțiri cât firul de nisip; în timp ce se poate lăuda în schimb cu o mare de mărturisiri și adevăruri din viața sa de zi cu zi a Angelei Gheorghiu: aducându-ne-o cu siguranță, mai aproape de suflet, ca oricând...

Evident că am aflat - în deplină exclusivitate - și câteva dintre rolurile pe care le are în vedere celebra noastră soprană pe viitor; sau opinia sa cu privire la cursurile de master ținute peste tot în lume, mai mult din dorința maeștrilor de a face spectacol . Dar, cu mult mai surprinzător, a fost să aflu că Angela Gheorghiu crede în îngeri; și că, la rândul ei este pentru mulți, înger protector. Căci, până la urmă, cum s-a închegat dialogul nostru? Curgând încotro avea să-l împingă dorința Angelei Gheorghiu de a-mi da răspunsuri.

Din înregistrarea audio, nu am tăiat nimic la montaj. Ci doar am adăugat colindele, unul câte unul. Sper, să vă "prindă" dialogul nostru; și, mai ales, să vă încânte minunatele Christmas Carols, propuse de Angela Gheorghiu cu noul ei album.


Iar dacă doriți să aveți propriul dumneavoastră exemplar al acestui album, plus autograful celebrei nostre soprane, vă anunț că joi, 18 decembrie, de la ora 19.00, Angela Gheorghiu va susține o sesiune de autografe la Librăria Cărturești Verona.

Sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 19.00, Seară de operă - Ediție specială cu…Angela Gheorghiu. Interviu în exclusivitate cu marea soprană și difuzarea în premieră radiofonică a noului ei album de colinde, "Guardian Angel".
Luminița Arvunescu