Johannes Brahms - Compozitorul săptămânii la Arpeggio, 9-13 februarie 2015

Dintre toți compozitorii romantismului târziu, Brahms era cel mai atașat de idealul clasic, așa cum se prezintă el în muzica lui Haydn, Mozart și mai ales în creațiile lui Beethoven; nu întâmplător Hans von Bülow a caracterizat odată Simfonia I de Brahms ca "a zecea simfonie beethoveniană". În tinerețe Brahms, născut în 1833 la Hamburg, a fost promovat de Robert Schumann ca cea mai mare speranță muzicală a viitorului, iar ca autor matur a devenit pentru muzicienii conservatori cel mai viguros simbol al tradiției muzicale, opus al "degenerării" reprezentate de muzica lui Wagner și a adepților acestuia. Simfoniile, creațiile vocale și corale, opusurile camerale și piesele pentru pian compuse de Brahms sunt saturate de emoții puternice, încadrându-se, în același timp, în structuri foarte bine definite.


Prietenia cu familia Schumann

Fiu al unui contrabasist din Orchestra Filarmonicii din Hamburg, Brahms și-a început carierea muzicală ca pianist, contribuind, ca adolescent, la veniturile familiei, cu banii câștigați din cântatul în diverse restaurante, taverne și chiar bordeluri. Deși în cercul său de apropiați se aflau deja încă din tinerețe artiști de renume ca violoniștii Eduard Reményi sau Joseph Joachim, prietenul și mentorul lui Brahms, persoana care a jucat un rol esențial în dezvoltarea carierei sale, a fost Schumann; acesta era cel mai ardent admirator al lui Brahms, iar respectul și admirația erau reciproce. După stingerea din viață a lui Schumann, în 1856, Brahms a devenit confidentul și prietenul de o viață al văduvei artistului, pianista și compozitoarea Clara Wieck Schumann. După o viață marcată atât de recunoaștere și succes în sfera profesională, cât și de aparente nereușite în viața privată (compozitorul a avut câteva legături amoroase, însă nu s-a căsătorit niciodată), Brahms a murit (era bolnav de cancer la ficat) în 3 aprilie 1897.


Creația muzicală

Brahms a reușit să creeze capodopere în fiecare gen în care a compus, multe dintre creațiile sale regăsindu-se în repertoriul curent al zilelor noastre. Probabil cea mai ambițioasă creație a sa, Recviemul German, este reinterpretarea personală a unei forme vechi, iar cele patru simfonii - luxuriante, grandioase și expresive - se numără printre cele mai semnificative opusuri ale literaturii simfonice; concertele lui Brahms sunt, în mod similar, monumentale, cvasi-simfonice - cele două concerte pentru pian au fost scrise între anii 1856 și 1859 și, respectiv, în 1881, iar concertul pentru vioară în 1878 - toate trei putând fi interpretate numai de soliști foarte bine pregătiți tehnic și plini de vigoare și rezistență. Opusurile camerale sunt printre cele mai sofisticate creații ale epocii romantice, iar clarinetul, un instrument în mare parte ignorat de contemporanii compozitorului, este adesea inclus în partiturile extraordinare ale lui Brahms. Deși artistul a fost mai puțin atras, în comparație cu Beethoven, de genul sonatei pentru pian (Brahms a scris 3, Beethoven 32), el a scris numeroase piese pentru pian. A arătat un interes deosebit pentru variațiuni (folosind, bunăoară, teme de Schumann, Haendel sau Paganini) și a scris diverse piese "de caracter" - balade, intermezzi și rapsodii - acestea reprezentând una dintre cele mai importante realizări ale muzicii dedicate claviaturii în secolul al XIX-lea.

Johannes Brahms este 'Compozitorul săptămânii' la 'Arpeggio' în perioada 9-13 februarie 2015 - opusuri de referință din creația compozitorului german puteți asculta în fiecare zi începând cu ora 12.00.


Irina Cristina Vasilescu