Primăvara aceasta a adus odată cu ea sfârșitul unui destin care a dat o nouă dimensiune artei pianistice. Pianistul Radu Lupu s-a stins din viață în duminica de 17 aprilie, anul acesta, la vârsta de 76 de ani, în locuința sa din Lausanne. Un interpret cu o statură mitică, pe cât de discret și de modest în aparență. Un pianist rezervat în gesturi și cuvinte, nelimitat în subtilitatea și spontaneitatea interpretării și în delicatețea imaterială a tușeului pianistic. Un interpret magistral al muzicii lui Schubert, Beethoven, sublim în Mozart, regăsindu-se pe deplin și în Schumann și Brahms, mai rar, dar cu atât mai surprinzător pentru cei care au avut șansa să îl asculte live, și în Debussy, Franck, Janacek și Bartok, repertoriu care a devenit cu anii, din ce în ce mai selectiv, asemeni aparițiilor sale în public.

Încă din 1996 își declara și refuzul de a mai înregistra pe disc, între puținele excepții, un disc Schubert, lucrări pentru pian la patru mâini, cu Daniel Barnboim. Era extrem de selectiv și în alegerea sălilor de concert, preferându-le pe cele intime, în care se își făcea apariția tăcut, timid, evitând orice contact vizual cu publicul și așezându-se pe un scaun cu spătar.

Din motive de sănătate, în 2019, Radu Lupu anunța și retragerea sa din viața de concert, ultimele recitaluri revelându-ne un artist al cărui geniu a pătruns dincolo de universul sonor descifrabil urechii noastre, atingând o formă de "decantare sublimă", după cum remarcau cronicarii elvețieni. Un "patriarh al claiviaturii" venerat de public și de colegii săi, muzicieni.

"Arta lui Radu Lupu este una a purității, într-un murmur sublim. Ascultându-l descoperi delicatețea infinită a tușeului la granița fină în care vibrația sonoră se mărginește cu inaudibilul, întins pe firul tăcerii" (Sylvie Bonier, LeTemps, ianuarie 2016).

Pentru a înțelege anvergura personalității sale interpretative însă, asceza ultimilor ani din cariera pianistului român trebuie privită în lumina primelor sale triumfuri, Concursul Van Cliburn, spre exemplu, la care a fost medaliat cu aur în 1966, premiu care l-a așezat pe linia marilor virtuozi ai scenei pianistice, ca veritabil discipol al lui Heinrich Neuhaus sub a cărui îndrumare s-au format alţi titani ai claviaturii, ca Sviatoslav Richer și Emil Gilels. Membră în juriul Van Cliburn, pianista spaniolă Alicia de Larrocha l-a numit atunci pe tânărul pianist român, un geniu. Tehnica impecabilă, gama infinită de nuanțe, timbrul orchestral al pianului sub degetele sale, spontaneitatea viziunii rămân constantele artei pianistului Radu Lupu în întreaga sa carieră. În schimb acesta va abandona rapid partiturile de virtuozitate explozivă, pe linia Concertului doi de Prokofiev cu care a cucerit juriul prestigioasei competiții din TEXAS, în favoarea partiturilor cu note reflective. Într-un interviu al anului 2007, declara"Mi-ar fi plăcut să îmi construiesc cariera interpretând doar mișcări lente".

5 întâlniri cu arta regretatului pianist Radu Lupu, în emisiunea Concerte de 5 stele!

La Radio România Muzical, vă invităm să punctăm câteva momente ale acestei cariere în trei ediţii consecutive ale emisiunii Concerte de 5 stele, începând de luni, 16 mai 2022: In Memoriam pianistul RADU LUPU, cinci memorabile concerte susţinute pe scenele europene:

· 1990 (25 mai, Sala Filarmonicii din Munchen): Johannes Brahms - Concertul nr. 1 op. 15 în re minor pentru pian și orchestră (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze şi dirijorul Kurt Sanderling)

· 1991 (2 mai, Concertgebouw în Amsterdam): Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 24 KV 491 în do minor pentru pian și orchestră (Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam şi dirijorul Riccardo Chailly)

· 1997 (7 noiembrie, Sala Filarmonicii din Berlin): Ludwig van Beethoven - Concertul nr. 3 op. 37 în do minor pentru pian și orchestră (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze şi dirijorul Riccardo Muti).

· 2002 (21 noiembrie, Sala Filarmonicii din Berlin): Wolfgang Amadeus Mozart - Concertul nr. 17 KV 453 în Sol major pentru pian și orchestră (Orchestra Filarmonică din Berlin şi dirijorul Bernard Haitink).

· 2005 (20 mai, Leiszhalle din Hamburg): Robert Schumann - Concertul op. 54 în la minor pentru pian și orchestră (Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Germane din Hamburg şi dirijor Manfred Honeck).