Vineri, 9 septembrie, de la ora 21.30, Requiem-ul de Giuseppe Verdi live din Festivalul BBC Proms
Este o seară în care se va interpreta una dintre cele mai grandioase opere clasice ale tuturor timpurilor. Requiem-ul de Giuseppe Verdi nu poate să nu atragă atenția, poate și de aceea organizatorii Festivalului BBC Proms, au revenit la această partitură, în această penultimă zi a ediției din 2016.
Prea dramatic pentru a fi interpretat în biserică
Tulburătorul Requiem de Verdi, creat inițial pentru a-l omagia pe Rossini, suferă, dacă pot spune așa, de sinceritatea directă cu care exprimă durerea, credință și judecata păcatelor umane, de aceea mulți au considerat că este prea dramatic pentru face parte din ritualul comemorărilor bisericii. Și totuși, prima audiție a lucrării a avut loc sub cupola Chiesa di San Marco din Milano, pe 22 mai 1874, pentru ca, 3 zile mai târziu, Messa da Requiem a lui Verdi să fie auzită la Teatro alla Scala.
Inițiat cu Libera me, scris de Verdi în ideea de a crea, împreună cu compozitorii vremii, între care Carlo Coccia, Federico Ricci și Lauro Rossi, o lucrare religioasă dedicată memodiei lui Rossini, un proiect lansat de Verdi la scurt timp după moartea acestuia în 1868, Requiem-ul a devenit o provocare personală și s-a transformat în cel mai ambițios opus verdian în domeniul muzicii liturgice. Uneori Verdi a fost ironizat spunându-se că Messa da Requiem este cea mai bună "operă" a sa. Într-o oarecare măsură nu departe de adevăr, dacă ne gândim că pentru a finaliza acest proiect, Verdi a folosit uneltele cu care el a fost cel mai bine familiarizat, momentele dramatice create aici, sunt ușor de asemănat cu cele din operele cu care a cucerit scena teatrului liric.
Sinceritatea frapantă pentru muzica religioasă a vremii, explorarea vie a subtilităților naturii umane, pune această partitură în rândul capodoperelor de durată ale repertoriului liturgic. Iata argumentul cel mai important al unei seri cel puțin interesante, ce se desfășoară la "Royal Albert Hall" din Londra.
Desigur, un alt argument, nu lipsit de importanță, este interpretarea.
O interpretare promițătoare
Este promițătoare distribuția acestei penultime seri a BBC Proms, 2016. Orchestra of the Age of Enlightenment revine cu inteprepretarea unui alt Requiem, după ce, pe 17 iulie, tot în cadrul BBC Proms, a primit aplauzele publicului pentru prestația artistică de înaltă ținută pe care a avut-o, sub bagheta lui Stephen Cleobury, cu arhicunoscutul Requiem de Gabriel Faure. De data aceasta, ansamblul amintit, va evolua condus de dirijoarea americană Marin Alsop, cea care la ediția BBC Proms din 2013 a fost prima femeie care a dirijat concertul de incheiere al Festivalului. Alături de ansamblul aminitit, va evolua pe 9 septembrie Corul de Tineret al Festivalului BBC Proms.
Soliștii serii sunt soprana Tamara Wilson, o voce despre care The York Times a scris că este o tânără americană care cântă Verdi, cu o pasiune ce depășește așteptările, câstigatoare din 2016 a Richard Tucker Award, un premiu anual acordat de Fundația Richard Tucker celui mai promițător artist de operă american; mezzosoprana rusă Alisa Kolosova, cea care va interpreta partitura în acest sezon și la Paris, alături de Orschestra Națională, dirijată de Jeremie Rhorer; tenorul american de origine greacă Dimitri Pittas, care după aceast concert merge la Oslo pentru a fi unul dintre soliștii Simfoniei a IX-a de Beethoven, pe scenă alături de Orchestra Filarmonicii din capitala Norvegiei și la Montreal ca solist al partiturii din Simfonia "Clopotele" de Rahmaninov sub bagheta Yannick Nézet - Séguin; basul american Morris Robinson, o voce interesantă, apreciată la Metropolitan Opera.
Iată deci, doar câteva dintre argumentele pentru care vă invit vineri, 9 septembrie de la ora 21.30 să ascultați live la Radio România Muzical, concertul penultimei seri a Festivalului BBC Proms.