Georg Philipp Telemann - Compozitorul săptămânii la 'Arpeggio': 30 martie-3 aprilie
Georg Philipp Telemann poate fi considerat unul dintre compozitorii norocoși ai vremurile sale; artistul german nu numai că a reușit să se bucure de recunoaștere încă din timpul vieții, ci a fost și suficient de abil încât (lucru rar!) să se poată întreține din arta sa componistică.
Începuturi
La nașterea sa, în 14 martie 1681, nimeni nu ar fi prevăzut, însă, un astfel de viitor pentru micul Georg Philipp, având în vedere că aproape nici unul dintre membrii familiei sale nu era muzician, iar mama artistului a încercat în repetate rânduri să-l îndepărteze pe acesta de muzică. Viitorul compozitor a studiat pentru o scurtă perioadă Dreptul la Leipzig, dar începea deja să-și construiască o reputație de multi-instrumentist și muzician dăruit, toate tehnicile componistice utilizate de el și multitudinea de instrumente pe care le stăpânea fiind, toate, calități dobândite în manieră autodidactă. Leipzig a fost primul oraș în care Telemann s-a bucurat de succes, compunând muzică pentru bisericile locale. În 1704, la trei ani de la venirea sa din Magdeburg, unde se născuse, Telemann a devenit directorul muzical al Neukirche (Bisericii noi) din Leipzig. Încă de la începutul carierei sale artistul s-a bazat (și) pe talentul tinerilor studenți, primul ansamblu înființat fiind un collegium musicum cu 40 de membri.
Viața personală
În 1709 Telemann s-a căsătorit cu Amalia Louise Juliana Eberlin, care s-a stins din viață la scurtă vreme după căsătorie, în timpul nașterii primei fiice a cuplului. A doua căsătorie va fi în 1714, cu Maria Catharina Textor, împreună cu care muzicianul va avea nouă copii, însă nu și un mariaj fericit, soții despărțindu-se în 1735.
Anii de la Hamburg
După o perioadă petrecută la Frankfurt am Main, în 1721 Telemann este invitat în nordul Germaniei, la Hamburg. Compozitorul a ocupat aici funcția de director muzical al orașului, ceea ce presupunea, pe lângă viața muzicală bisericească, supervizarea celorlalte activități artistice din localitatea cu o cultură înfloritoare, o viață concertistică activă și un teatru de operă. Telemann avea 40 de ani când a sosit în Hamburg și era deja una dintre comorile culturale germane.
Încercări serioase de a părăsi Hamburg-ul, cu care își asociase deja numele și a cărui viață culturală a îmbogățit-o semnificativ, nu au existat din partea lui Telemann. O singură dată, la scurtă vreme după despărțirea de cea de-a doua sa soție, a plecat compozitorul, pentru scurtă vreme, din oraș, vizitând, între altele, Parisul.
În vârstă de 80 de ani, Telemann s-a retras din viața activă a orașului, ocupându-se cu teorie muzicală și îngrijând florile și plantele și grădina sa de la marginea Hamburgului. În 25 iunie 1767, la 86 de ani, Telemann s-a stins din viață din cauza unei pneumonii. Astăzi o placă memorială plasată la intrarea în primăria orșaului amintește de prezența marelui compozitor aici.
Uitare și redescoperire
Cel care i-a urmat lui Telemann în funcția de director muzical al orașului Hamburg a fost chiar finul său, Carl Philipp Emanuel Bach (Telemann și Johann Sebastian erau, din perioada de la Leipzig, apropiați). Nici unul dintre copiii lui Telemann nu a devenit muzician, nepotul său, însă, Georg Michael Telemann, fiind, peste ani, director muzical în Riga.
Cu mii de opusuri sacre, laice și nenumărate creații pentru diverse instrumente în diferite genuri, Georg Philipp Telemann rămâne unul dintre cei mai productivi compozitori din istoria muzicii. Cu toate aceastea creația sa a rămas, vreme de aproape două secole, în uitare, iar o revizuire sistematică a opusurilor sale nu a avut loc decât în anii 50 ani secolului trecut.
În săptămâna 30 martie - 3 aprilie 2015 Monica Isăcescu vă invită să îl redescoperiți pe Telemann, în fiecare zi începând cu ora 12.00, în cadrul rubricii Compozitorul săptămânii la Arpeggio.