În direct de la Stockholm - concertul din deschiderea turneului susținut de Joshua Bell, Daniel Harding și Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Suedeze
Abia ce a încheiat, în 27 aprilie, turneul australian realizat împreună cu Academia St.Martin in the Fields (ansamblu al cărui director muzical este), iar acum, în 5 mai, începe un alt turneu, de data aceasta european, alături de Daniel Harding și de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Suedeze. Deducem că Joshua Bell - căci despre violonistul american este vorba - este plin de energie!
Turneul australian i-a purtat pe el și pe colegii săi britanici în trei dintre orașele importante ale ținuturilor Down Under - Melbourne, Sydney și Brisbane. Publicul l-a putut asculta pe Bell în concerte pentru vioară de Ceaikovski, Bruch și Mozart. De data aceasta repertoriul pe care îl va cânta în compania dirijorului Daniel Harding și a muzicienilor suedezi cuprinde opusuri de Chausson, Ravel și Bruch. Călătoria muzicală începe la Stockholm, unde vor avea loc două concerte, continuând cu apariții scenice la Graz (în 8 și 9 mai), Salzburg (10 și 11 mai), Nurnberg (14 ani), Milano (15 mai), Freiburg (17 mai), finalul având loc la Konzerthaus din Viena în 18 mai.
Violonistul - câștigător al unui Premiu Grammy - cântă Tzigane de Maurice Ravel și Poemul lui Ernest Chausson în serile de 5, 8, 9, 14, 15 și 18 mai, precum și Concertul nr. 1 în sol minor de Max Bruch - în 6, 10, 11 și 17 mai.
Radio România Muzical vă oferă în transmisiune directă concertul ce deschide acest turneu european; în afara creațiilor lui Ravel și Chausson veți putea asculta Simfonia a V-a de Gustav Mahler, un nou prilej de a ne bucura, între altele, de celebrul moment Adagietto.
Concertul are loc la Sala Berwald din Stockholm, sediul Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Suedeze, un ansamblu pe care Daniel Harding, născut la Oxford, îl conduce de 10 ani în calitate de dirijor și de director artistic.
Vă aștept vineri, 5 mai 2017, de la ora 20.00, să ascultăm un concert oferit de artiști importanți ai momentului - în emisiunea Scena europeană.
A doua parte a concertului poate fi urmărită în streaming live video aici.