In copilărie, un meloman pasionat mi-a povestit despre una dintre cele mai impresionante experienţe avute într-o sală de concert: aflat în interes de serviciu la Sankt Petersburg (pe atunci Leningrad), a aflat că Emil Ghilels realiza în celebra sală de concerte a Conservatorului integrala celor cinci concerte pentru pian şi orchestră de Beethoven. Era un pianist format, a cărui vârstă înscrisă în acte părea incredibil de tânără faţă de maturitatea sa interpretativă. Integrala beethoveniană nu era ceva neobişnuit; ieşită din comun era performanţa de a susţine acest tur de forţă în două seri consecutive, oferind ca bis - la sfârşitul acestui adevărat maraton - nu o pagină miniaturală (aşa cum se obişnuieşte) ci o altă probă de vitejie pianistică : Sonata "Lunii" - faimosul exemplu de poezie beethoveniană (în prima sa parte), pentru a concluziona lucrarea într-o explozie de virtuozitate strălucitoare... Şi toate acestea după monumentalele partituri concertante! Ai fi putut gândi: iată proverbiala rezistenţă şi forţa unei maşini din plină epocă sovietică "transpuse" la dimensiuni umane!!! Era un pianist "de cursă lungă", robust; dar - înainte de toate - era un artist!

Scund, îndesat, căpătând odată cu trecerea anilor obraji din ce în ce mai amplu revărsaţi de o parte şi de alta a bărbiei, Emil Gilels impunea prin vigoarea şi acurateţea jocului său pianistic, prin robusteţea pe care o degajau "edificiile" sonore pe care le plămădeau mâinile sale, conduse de o gândire perfect echilibrată, care "construia" cu o limpezime clasică arhitecturile muzicale. "Ochiul" neiertător al camerei de filmat ne-a dezvăluit tuturor o realitate ce părea greu de imaginat: tot echilibrul, tot perlajul fiecărei ghirlande sonore, toată rigoarea tehnică şi transparenţa expresiei lirice, toată perfecţiunea instrumentală şi măiestria artistică "izvorau" de sub degetele foarte scurte, groase - pe care mulţi le-au asemănat unor...cârnăciori! Prozaică, dar sugestivă imagine... O asemenea conformaţie a mâinii ar fi fost privită de mulţi ca un ... handicap, ca o situaţie menită să reteze speranţele unei cariere solistice. Ghilels a primit această provocare, dezvoltându-şi o autentică "magie" pe claviatură, survolând spaţii cu dezinvoltură, suplinind prin mobilitate extraordinară ceea ce alţii realizau leger prin intinderea degetelor lungi. Pentru cel care ascultă cum cânta Gilels este greu de crezut cu ce cânta!

Biografiile marelui muzician spun că a început studiul pianului la vârsta de 6 ani, în oraşul său natal - Odesa (în aceeaşi Ucraină în care - cu un an înainte - se născuse un alt uriaş artist al claviaturii, Sviatoslav Richter, care s-a format şi a activat un timp în aceeaşi urbe de la ţărmul Mării Negre). Primul său concert public a avut loc în 1929, când protagonistul avea 13 ani; un drum fără repere ieşite din comun deocamdată, dacă am mai aminti şi unele rânduri care povesteau că mama sa îl încuia în cameră pentru a-l obliga să ... studieze la pian! Biografia lui Emil Ghilels începe să devină strălucitoare în 1933 - când a câştigat cu multe laude primul concurs al muzicienilor din întreaga fostă Uniune Sovietică. După absolvirea Conservatorului din Odesa (la 19 ani) pleacă să se perfecţioneze la Moscova, sub îndrumarea celui care a fost considerat un mare pedagog în domeniul pianului: Heinrich Neuhaus (de altfel, unii au şi atribuit faima profesorului calităţilor şi prestigiului celor doi mari pianişti - Gilels şi Richter - pe care i-a avut ca studenţi).

In 1938 se lansează în viaţa muzicală internaţională, după cucerirea laurilor la Concursul "Ysaye"de la Bruxelles, unul dintre cele mai dificile şi astăzi şi foarte neobişnuit pe acea vreme (ultima etapă solicitând participanţii şi sub aspect psihologic, ei fiind total "rupţi de lume" pe perioada în care li se încredinţa - după această ultimă selecţie - o partitură special scrisă pentru această competiţie, partitură pe care trebuiau să o prezinte în faţa juriului şi a publicului "construindu-i" imaginea sonoră într-un timp record, fără nici o altă colaborare.)

Abia după război are şansa de a-şi cimenta cariera în plan mondial, debuturile sale la New York (în 1955) şi la Londra (în 1959) fiind aclamate de critici şi de auditori: Beethoven, dar şi Bartok, Brahms dar şi Bach, Schumann, dar şi nenumărate creaţii contemporane.... Un repertoriu amplu, diversificat, reliefând diferenţieri stilistice precise... Tălmăciri care sugerau de fiecare dată siguranţă, robusteţe, rigoare...

Un solist care "antrena" firesc după sine o sală întreagă, aşa după cum mobiliza - fără drept de apel - colectivele orchestrale cu care colabora... Un mare pianist despre care - din octombrie 1985 - se vorbeşte la timpul trecut, folosind superlativele legendei...

Despre Emil Ghilels, chiar în ziua când se împlinesc 30 ani de la dispariția sa, la "Arpeggio", de la ora 11.30.