Două decenii de la trecerea în Eternitate a Elenei Cernei
Mulți au fost artiștii lirici din cea de-a II-a jumătate a secolului trecut care au studiat la Conservatorul bucureștean și apoi au traversat - glorios! - lumea teatrului liric internațional. Mulți...și mânați - în marea lor majoritate de aceleași țeluri, dar cu destine extrem de diferite: ca și când s-ar fi născut fiecare pe o altă insulă - și, rămânând de obicei înconjurați de apele acesteia, oriunde ar fi mers...
În cazul marii mezzosoprane Elena Cernei ( născută pe 1 martie 1924 ) însă, "insula" a fost un dat și nu o alegere. Iar "apele" din jurul insulei ei - de fapt, un sat din Basarabia - nu au oprit-o, nici din drumul său - spre București, Operă, și apoi, spre cele mai mari teatre lirice din lume, și nici nu au înstrăinat-o de țara ei.
S-a stins aici. Și de la trecerea sa în Eternitate s-au împlinit, anul acesta, două decenii. Douăzeci de ani de continue evocări ale vocii sale fascinante - reunind două categorii de vocalitate: de contraltă și mezzosoprană - și desfășurând, un rar ambitus de 3 octave, ani în care referirea la interpretările oferite de Elena Cernei unor roluri ca: Amneris, Carmen, Dalila, Azucena sau Principesa Eboli, a fost mereu activată de cei care au văzut-o pe scenă sau cei ca mine, care i-au ascultat înregistrările.
S-a stins într-o zi de 27 noiembrie, 2000. Și, în contul acelei zile, vă invit la o Seară de operă: Elena Cernei In Memoriam-20, Sâmbăta, 12 decembrie. O seară de operă interpretată la superlativ - și vă dau un singur exemplu: "Aida" datată 1965, de la Metropolitan opera House din New York cu Birgit Nilsson - Aida și Richard Tucker- Radames, dar și de dezvăluiri despre cea pe care marele tenor Giuseppe di Stefano a numit-o "Cea mai mare Carmen a carierei lui" iar legendarul tenor Franco Corelli a considerat-o "o Amneris ideală"; o emisiune la realizarea căreia a participat cu o abnegație - de altfel, nedezmințită în toți acești ani pentru cea căreia i-a fost soț, dr Stephan Poen...