Sincer, nu aş fi programat "Luisa Miller" fără Petean şi Cristina Damian!

Recunosc, am aşezat de mult "Luisa Miller" în categoria celor trei, patru partituri verdiene pe care nu sunt doritoare să le reascult integral, decât dacă am un interes de ordin interpretativ foarte mare. Altfel, mai degrabă reiau a suta oară audiţia La Traviatei sau a Trubadurului; iar pentru categoria "aş asculta oricând şi oricât", aş alege fără rezerve, "Aida", "Forţa destinului" şi "Bal mascat" .

De ce nu mi-a plăcut - din start - "Luisa Miller", am înţeles însă abia în 2013 când am realizat Serialul VERDI / WAGNER - 200: reluând-o cu partitura în mână şi, după ce iniţial m-am ruşinat în faţa evidentelor înnoiri componistice descoperite în aceasta. Melodica - era ceea ce nu-mi plăcuse deloc la acestă operă! Şi, mi se pare şi acum, banală; sau, oricum, cu foarte puţine momente într-adevăr inspirate. Sper să mă iertaţi! O melodică - în opinia mea - nici pregnant eroică, astfel încât să-mi simt inima tresăltând la îndemnurile ei şi să rămân cu teme lipite de memorie, ca în "Ernani" de pildă - o operă verdiană tot de tinereţe! - dar nici într-atât de lirică încât să-mi ofere emoţia pe care eu una o resimt de fiecare dată când ascult "La Traviata" sau "Aida". De parcă Verdi n-ar fi el însuşi: "Luisa Miller" neimpresionând nici ca spectacol foarte tare, de vreme ce nu se poate lăuda nici cu dramatismul copleşitor din "Rigoletto" şi nici cu spectaculozitatea unui "Nabucco" sau "Simon Boccanegra".

Prin urmare, dacă în distribuţia "Luisei Miller" nu s-ar fi aflat numele baritonului George Petean - pentru care nutresc o mare admiraţie! - şi al unei alte artiste din România, Cristina Damian - mezzosoprană din Alba Iulia, recent descoperită în spaţiul artistic german! - aş fi trecut lejer peste "oferta" Operei de Stat din Hamburg. Cu ei în distribuţie însă, m-am pus pe ascultat ...

Un Miller "de catifea!"

Pe George Petean l-am văzut pe scenă în trei spectacole ("Bărbierul din Sevilla" - Hamburg, 2012 - "Rigoletto" şi "La Traviata" - Zurich, 2013 şi 2014) şi în două concerte de arii (Festivalul "G. Enescu" şi "Vă place opera"). Niciodată nu am avut însă ocazia să-l aud cântând într-un spectacol cap-coadă: un spectacol live, în care să-l ascult doar. Şi probabil, nici dumneavoastră! Aşa că, m-am împăcat rapid cu situaţia / ghinionul de a-l regăsi pe Petean într-o operă ce nu-mi plăcea şi... iată motivele pentru care am programat până la urmă cu mare entuziasm "Luisa Miller" din 16 noiembrie 2014 de la Staatsoper din Hamburg:

Spectacolul de la Hamburg este un exemplu perfect relevant pentru expresia: "tonul face muzica". În cazul Luisei Miller, "tonul" fiind sinonim cu "calitatea" interpretării, mai precis cu calitatea vocilor, şi salvând astfel o "Seară de operă" mai puţin atinsă de geniul verdian.

Distribuţia propusă de Staatsoper din Hamburg este - din punct de vedere auditiv - una dintre cele mai potrivite şi echilibrate: cu o Luisa în interpretarea sopranei georgiane Nino Machaidze - pe cât de sensibilă în Rugăciunea din primul tablou al actului secund, tot pe atât de dramatică în final şi capabilă, pe de altă parte, să susţină fără probleme acel canto fiorito al Cabalettei "A brani, a brani, o perfido!"; cu un Rodolfo admirabil în persoana tenorului sicilian Ivan Magri, prezentând o puternică italianita în voce; un Wurm - bine conturat vocal de bas-baritonul german Oliver Zwang şi o Federica "de lux", în persoana Cristinei Damian.

Şi, în primul rând, acest spectacol este ocazia noastră de a descoperi "secretul" succesului lui George Petean, atributele sale artistice, precum şi nivelul artistic atins de acesta. "George Petean - solist permanent al Operei hamburgheze în perioada 2002 - 2010 - ne-a oferit un Miller de catifea, cu trăiri foarte profunde (... ) şi nelăsând nici o secundă lipsită de sens artistic" - a scris un cronicar în Spiegel - Online despre interpretarea baritonului nostru, în timp ce un altul evidenţia frumoasele accente dramatice cu care Petean şi-a colorat vocea în cazul acestui personaj...

Glas de catifea, tehnică impecabilă, expresie puternică

Pentru Petean - bariton liric prin excelenţă - Miller a fost cel de-al V-lea rol verdian abordat, după Germont - tatăl, Rigoletto, Contele de Luna şi Simon Boccanegra. Un rol de tată ale cărui accente dramatice s-au mariat perfect cu căldura vocii lui, de la prima arie - Andantele "Sacra la scelta e d'un consorte" şi până la ultimul său moment. Una dintre cele mai reuşite scene ale spectacolului fiind - după părerea mea, marea scenă Miller - Luisa, din debutul actului al III-lea, scena ce precede "aria scrisorii".

Sunetul frumos şi cântul omogen, frazarea corectă şi tehnica impecabilă - reliefată îndeosebi de Cabaletta "Ah, fu giusto il mio sospetto" - sunt argumentele lui Petean şi totodată, atuurile performanţei sale artistice din 16 noiembrie anul trecut, pe care vă invit deci să le descoperiţi şi dumneavoastră.

Aşa că vă invit să ascultaţi Seara de operă - sâmbătă, 16 mai, de la ora 19.00.