Dirijorul american James Feddeck va conduce Orchestra Simfonică din Bournemouth
Pentru concertul de miercuri, 25 aprilie 2018, de la Centrul de Artă "Lighthouse" din orașul englez Poole, el ne propune cele "Patru Interludii Marine" op.33a din opera "Peter Grimes" de Benjamin Britten, compozitor considerat de britanici al doilea ca importanță după Henry Purcell. El a trăit între anii 1913-1976 și s-a poziționat la o distanță considerabilă de muzica atonală, în vogă în acele timpuri, preferând să se inspire, în primul rând, din arta sonoră a Evului Mediu și din cântul vocal, introducând desigur și elemente personale sau chiar instrumente mai puțin folosite, ca de exemplu, gamelanul indonezian. În cele Patru Interludii Marine, el a încercat să contureze multiplele fațete ale mării.
În repertoriul Orchestrei Simfonice din Bournemouth, dirijorul James Feddeck a inclus și faimosul Concert op.104 pentru violoncel și orchestra de Antonin Dvoűák, pe care însuși autorul îl vedea ca pe cel mai reușit dintre concertele sale. A fost interpretat pentru prima dată în 1896 la Londra de către violoncelistul Leo Stern, iar Orchestra Societății Filarmonice Londoneze a fost dirijată chiar de compozitor. Solist va fi germanul de 41 de ani, Daniel Müller-Schott.
Iar în partea a doua a serii muzicale de la Centrul de Artă "Lighthouse" din Poole, va fi interpretat Poemul simfonic "Moarte și transfigurație" op.24, o lucrare de tinerețe a compozitorului german Richard Strauss. Partitura a fost finalizată în noiembrie 1889 când Strauss avea doar 25 de ani și tocmai terminase un alt poem simfonic, faimosul "Don Juan". Dacă ar fi să cităm câteva rânduri dintr-o scrisoare din 1894 a lui Richard Strauss, "Moarte și transfigurație" este o muzică de inspirație metafizică și descrie ultimele clipe din viața unui artist.
În direct de la Poole din Marea Britanie, miercuri, 25 aprilie, ora 21.30.