Concert din Stagiunea Specială a Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Bavareze, vineri, 12 martie 2021

Bucuria revenirii pe scenă a artiștilor a cuprins și orașul München, important centru cultural european, beneficiar a trei orchestre importante; Orchestra Filarmonicii din München, Orchestra Operei de Stat a Bavariei și faimoasa Orchestră Simfonică a Radiodifuziunii Bavereze care invită publicul să participe la concertele Stagiunii Speciale pe care le organizează în perioada ianuarie-martie 2021.

Radio România Muzical va transmite în direct concertul din seara zilei de vineri 12 martie 2021 de la ora 21,30 desfășurat sub bagheta dirijorului britanic Simon Rattle, pe scena minunatei Săli Herkules, situată chiar în centrul orașului München, în fostul Palat Regal al monarhilor bavarezi, Residenz.

Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze a fost fondată în 1949 de Eugen Jochum care a condus-o până în 1960. I-au succedat alți șefi de orchestră importanți, Rafael Kubelik până în 1979, Colin Davis (1980-2002), Mariss Jansons (2003-2019) iar din 2023 Simon Rattle va prelua conducerea acestei orchestre, "una dintre cele mai bune din lume".

Simon Rattle a fost distins în 2001 cu Marele Premiu Antonio Livio din partea presei muzicale internaționale.

S-a născut în 1955 la Liverpool si a fost apreciat în mod deosebit de public, atat la pupitrul Orchestrei Simfonice a Orașului Birmingham, dar și ca șef al Orchestrei Simfonice din Londra pe care a condus-o începând cu anul 2017.

A fost innobilat în 1995, devenind astfel Sir Simon Rattle. Și cum "noblesse oblige.." acest carismatic șef de orchestra, a cucerit an de an, noi culmi ale performanței, construindu-și un repertoriu deosebit de vast, fiind aclamat în primul rând pentru interpretările unor lucrări aparținând compozitorilor din prima jumătate a secolului 20.

Deși a rămas de referință înregistrarea realizată de Simon Rattle cu cea de-a doua simfonie de Gustav Mahler, cotată ca una dintre cele mai bune înregistrari ale momentului și pentru care a obținut numeroase distincții, el este considerat în același timp un adevarat campion al primelor audiții de lucrări contemporane.

În 2003 Simon Rattle a înregistrat pentru Casa de Discuri EMI Classics, integrala Simfoniilor de Ludwig van Beethoven la pupitrul Orchestrei Filarmonicii din Viena, dovedind încă odată un stil dirijoral în care predomină intensitatea contrastelor, prospețimea și incandescența în construcțiile melodice.

Interpretările sale "magnifice" au fost apreciate și de revista britanica "Gramophone," care îl situează pe Simon Rattle pe aceeași treaptă cu doi mari predecesori ai săi, Claudio Abbado și Herbert von Karajan.

Programul pe care Simon Rattle ni-l propune pentru seara de vineri 12 martie când Radio România Muzical va prelua în direct Concertul susținut de Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze la Herkulessaal din München, include trei lucrări din trei epoci muzicale diferite; Serenada nr. 2 op. 16 în La major de Johannes Brahms, compusă în 1858 și prezentată de compozitor la Hamburg doi ani mai târziu,

Simfonia pentru instrumente de suflat de Igor Stravinski, un omagiu adus de compozitorul rus în anul 1920, confratelui francez Claude Debussy, dispărut cu doi ani înainte.

Iar la finalul concertului veți asculta Simfonia nr. 90 în Do major de Joseph Haydn, o lucrare reprezentativă pentru marele clasic vienez, apărută în anul 1788.

Vă așteptăm vineri, 12 martie, de la ora 21,30 pe frecventele 97,6 și 104,8 FM sau online la romaniamuzical.ro!


Laura Ana Mânzat