La zi aniversară, ne amintim de cei care au făcut ca prin muzică, inimile românilor să vibreze pe aceeaşi frecvenţă, dar şi de urmaşii lor care treptat au impulsionat naşterea şi dezvoltarea unei creaţii muzicale academice cu puternică amprentă naţională.

Astăzi, la împlinirea a 157 de ani de la Unirea Principatelor (Moldova şi Ţara Românească) vă invit să auzim asemenea pagini. Iar versiunile interpretative ţin şi ele cont de specificul emisiunii noastre: din cutia cu amintiri am extras o versiune dirijorală a Suitei I de Enescu a însuşi compozitorului, sau alta pianistică pentru prima rapsodie, a unui prieten al său, Julien Musafia. Tot astfel cum orchestrele Radio-ului semnează sub conducerea lui Constantin Bobescu şi a lui Alfred Alessandrescu lucrări ale înaintaşilor.

Flechtenmacher - autorul Horei Unirii, cel mai semnificativ exemplu artistic al evenimentului istoric.

Pornind de la poezia lui Vasile Alecsandri publicată în 1848 ca "Hora Ardealului", revăzută şi peste alţi câţiva ani dată circuitului naţional ca "Hora Unirii", Alexandru Flechtenmacher compune muzica. De altfel, sunt 160 de ani de când a apărut la Iaşi cântecul ce a înfierbântat inimile românilor de pe ambele maluri ale Milcovului. Înainte de aceasta, însă, cel care avea să devină primul compozitor român care s-a adresat ochestrei, scrisese o lucrare în care răsunau melodiile populare, binecunoscute şi moldovenilor, şi celor din Ţara Românească - Uvertura Moldova. O avem pregătită în versiunea înregistrată în 1961 de Orchestra Naţională Radio cu dirijorul Alfred Alessandrescu.

George Stephănescu, autor al altei variante pentru Hora Unirii, dar şi al primei simfonii româneşti

Alţi înaintaşi, din aceeaşi generaţie dar şi din următoarea celei a Unirii, i-au dat replica în genul acesta, al uverturii, lui Alexandru Flechtenmacher, mergând însă şi mai departe. George Stephănescu va scrie la un deceniu după marele act de stat, prima simfonie românească. Sub imperiul tehnicilor pe care tocmai le învăţa la Paris, la cursurile de specializare pe care le-a urmat după absolvirea Conservatorului din Bucureşti (unde director era chiar Alexandru Flechtenmacher), aduce la lumină o pagină ce deapănă treptat melodii ce amintesc de cele ale poporului, culminând în Scherzo. Pentru această după-amiază sărbătorească, înregistrarea din 1958 a primei simfonii româneşti datând de la sfârşitul deceniului Unirii Principatelor, adică din 1869, scrisă de tânărul compozitor George Stephănescu - Simfonia în La major - şi pregătită spre audiţie aparţine Orchestrei de Cameră Radio, condusă de Constantin Bobescu.

Un stil propriu, românesc - în atenţia compozitorilor

Încă alţi autori s-au dedicat idealurilor de constituire a unei literaturi muzicale specifice românilor, în anii ce au urmat, apariţia lui George Enescu spre sfârşitul veacului dovedindu-se evenimentul dăruit lor în acest context. Între primele opusuri, cum ştim, stau pe un piedestal cele două rapsodii pentru orchestră. Ele reprezintă înainte de toate un compendiu de melodii populare şi lăutăreşti cunoscute tuturor românilor din viaţa lor de la sate şi oraşe. Măiestrită apare însă, orchestraţia, semn că autorul deja fructifica fundamentul creat în deceniile anterioare. Enescu a realizat şi versiunea pianistică pentru prima, Rapsodia op.11 nr. 1 în La major, iar noi vom auzi una dintre înregistrările cu această lucrare dintre 1976 şi 2011 ale regretatului pianist american de origine română Julien Musafia (plecat dintre noi la 80 de ani, în noiembrie trecut).

.

"Enescu era un mare dirijor, de o perfecțiune clasică și de o puritate stilistică rivalizând cu cei mai celebri dirijori ai timpului său..."

Cu mult înainte de campania pe care a pornit-o în dorinţa de a impulsiona dezvoltarea unei arte muzicale specifice poporului din care plecase în lume spre a deveni marea personalitate pe care o cunoaştem, Enescu filtrează resursele muzicii tradiţionale şi le propune publicului prin variate partituri. Preludiul la unison devine unic în literatura de gen prin lunga melopee pe care toată orchestra de coarde o intonează, dar mai ales oferă posibilitatea auzirii unui strat ancestral melodic atât de specific folclorului nostru. Cu el se deschide suita I op. 9 pentru orchestră (opus desfăşurat în 4 părţi, cu discrete influenţe ale muzicii franceze de care tânărul autor se înconjurase în anii de studii de la Paris), lucrare pe care o vom auzi aşa cum a fost ea înregistrată în timpul celui de-al doilea război mondial şi reconstituită pentru Electrecord în 1956, cu George Enescu la pupitrul Orchestrei Filarmonicii care-i va purta numele, probă pentru ilustrarea citatului de mai sus găsit pe pagina.

Nu uitati sa ascultati Cutia cu amintiri duminica 24 ianuarie incepand cu ora 16,00.