Ediţia de duminică, 9 ianuarie 2022, a emisiunii Opera în interpretări de referinţă, este una specială - vom asculta o înregistrare realizată de câteva dintre cele mai importante voci ale liricii româneşti în secolul trecut: Valentin Teodorian, Magda Ianculescu, Nicolae Herlea, acompaniate de Orchestra de Cameră Radio, cu toţii aflaţi sub bagheta dirijorală a lui Constantin Bobescu. Motivul: în 15 ianuarie sărbătorim Ziua Culturii Naţionale.

Vă propun să (re)ascultăm Bărbierul din Sevilla, faimoasa operă a lui Rossini. În această versiune interpretativă rolul lui Figaro este cântat de baritonul Nicolae Herlea, stins din viaţă în 24 februarie 2014.

Parte din aşa-numita generaţie de aur a şcolii de canto româneşti, Nicolae Herlea a strălucit vreme de mai bine de 35 de ani nu numai acasă, la Bucureşti, ci şi pe marile scene ale lumii, apărând, între altele, la Teatrul La Scala din Milano, la Covent Garden din Londra şi la Metropolitan din New York. Artistul român a venit pe lume la Bucureşti, în 28 august 1927, studiind la Conservatorul local cu profesorul Aurel Costescu-Duca, avându-i colegi pe Octav Enigărescu şi pe David Ohanesian. Ulterior, a urmat cursuri de specializare la Accademia di Santa Cecilia din Roma, cu maestrul Giorgio Favaretto. În anul 1950 a debutat pe scena Operei Naţionale din Bucureşti cu rolul Silvio din Paiaţe, iar de atunci a rămas prim-bariton al acestei scene. În anii imediat următori a fost laureatul concursurilor internaţionale de canto de la Praga (1954), Geneva (1955), Verviers (1957), debutând pe plan mondial în anul 1960, la Londra, în spectacolul Bărbierul din Sevilla, alături de Teresa Berganza.

În 1964 Nicolae Herlea apare pentru prima oară la Scala, în spectacolele ''Don Carlo'' şi ''Bărbierul din Sevilla'', iar pentru următorii trei ani (1964-1967), apare la Opera Metropolitan din New York. A debutat pe această scenă în primăvara anului 1964, în rolul lui Rodrigo, Marchiz de Posa, din opera ''Don Carlo'', alături de Franco Corelli, Leonie Rysanek, Giorgio Tozzi, Irene Dallas, apoi a interpretat rolul Tonio din ''Paiaţe'', tot cu Franco Corelli. În stagiunea următoare a evoluat la Met ''Rigoletto'', ''Lucia di Lammermoor'' şi ''Forţa destinului". Anul 1965 reprezintă un alt moment important al carierei marelui bariton, prin participarea la Festivalul de la Salzburg, unde a avut ocazia să cânte sub bagheta lui Herbert von Karajan, interpretând rolul Rangoni din ''Boris Godunov'', de Modest Mussorgski. În 1966, debutează în ''Faust'' la Scala. În 1972 s-a bucurat de un mare succes cântând alături de Placido Domingo, în ''Andrea Chenier'', la Madrid, şi în ''Forţa destinului'', la Barcelona, alături de tenorul său preferat, Carlo Bergonzi.

Nicolae Herlea, apreciat drept ''rege al baritonilor'', ''miracolul Herlea'' sau ''slujitor al artei româneşti şi al belcanto-ului'', se prezenta simplu, după cum reiese dintr-un interviu acordat Televiziunii Române în anul 1976: ''Eu am fost mereu animat de dorinţa adevărului şi atunci m-am comportat firesc. Nu am avut invidii sau orgolii. Am făcut ceea ce am considerat că pot eu să fac mai bine, în funcţie de dotarea mea nativă şi de educaţie. Am făcut-o însă total, pentru că în artă nu există jumătăţi de măsură. După cum nu există artist mare, ci un artist important al timpului său. Consider că am făcut tot ce am putut şi că m-am oprit la timp. N-aş fi putut nici mai bine, nici mai mult.''

Repertoriul artistului era foarte bogat, unul dintre cele mai dragi roluri ale sale fiind cel al lui Figaro din ''Bărbierul Rossinian, pe care l-a interpretat de peste 500 de ori.