Yuja Wang, Kirill Petrenko și Orchestra Filarmonicii din Berlin - ȋn direct la Radio România Muzical, joi 30 august, ora 20.30

Una dintre cele mai performante orchestre ale lumii se prezintă pentru prima oară ȋntr-un turneu cu Kirill Petrenko - dirijorul principal și directorul artistic desemnat al acestui râvnit ansamblu. Evenimentul de la Lucerna va fi palpitant, cu multe carate amplificat de prezența pianistei Yuja Wang, "personalitate fabuloasă cu o mare elocvență artistică"(San Francisco Chronicle) și spectaculoasă, după cum ne-o amintim din edițiile trecute ale Festivalului Internațional "George Enescu".

Toate superlativele posibile ar fi potrivite pentru concertul transmis ȋn direct de Radio România Muzical, mai ales că pe site-ul berlinezilor se anunță "sfârșitul unei ere" prin ȋncheierea mandatului Sir Simon Rattle (de 16 ani). Kirill Petrenko este primul rus ales să conducă celebra orchestră, dintr-o listă ce-l avantaja ȋntr-o primă fază pe Christian Thielemann, ȋn jocuri fiind și Andris Nelsons.

Născut ȋn Siberia ȋntr-o familie de muzicieni Kirill Petrenko emigrază ȋn 1990 ȋn Austria. Studiază dirijatul la Viena, unde rămâne asistent la "Volksoper". Ȋnaine de a ȋmplini 30 de ani este numit director muzical la Teatrul de Operă din Meiningen. Și-a câștigat notorietatea la Opera Comică din Berlin (2002 - 2007) și la Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth. Ȋn 2015, când i-a fost ȋnmânată funcția lui Rattle, Petrenko și-a prelungit contractul cu Opera de Stat Bavareză, unde crează senzație și este iubit pentru integritatea deciziilor luate ca director. Este considerat "unul dintre cei mai mari dirijori ai timpului nostru" și invitat pretutindeni.

Pentru a marca 60 de ani de la prima apariție a Filarmonicii din Berlin ȋn cadrul Festivalului Internațional de la Lucerna programul din 30 august conține rarități ale repertoriului simfonic: exotica muzică de balet La Péride Paul Dukas și Simfonia a IV-a în Do major de Franz Schmidt, "un recviem pentru fiica mea" scris ȋn 1933, ȋn limbaj brucknerian. Ȋntre cele două lucrări o vom auzi pe Yuja Wang ȋn Concertul nr. 3 ȋn Do major pentru pian și orchestră de Serghei Prokofiev, partitură ofertantă penru bravura sa de diamant atât de mult aclamată.


Monica Cengher