EVENIMENTE
Vasile Pârvan – întruchiparea magistrului
Vasile Pârvan s-a născut în 28 septembrie 1882 în Huruiești, Bacău. După absolvirea studiilor la Facultatea de Litere și Filozofie din București, la recomandarea lui Iorga este primit, cu bursă, la universitățile din Jena și Berlin iar în 1909 obține doctoratul în filozofie la Universitatea din Breslau.
Elev al iluștrilor istorici Nicolae Iorga, Ion Bogdan și Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan a realizat studii strălucite de istorie medievală și modernă a țării, care îi prevesteau traseul de mare viitor. În Germania a luat contact cu somitățile vremii și s-a dedicat arheologiei.
În mai puțin de 20 de ani a creat o operă de mare valoare și întindere, a publicat lucrări științifice excepționale, a conceput un plan național de cercetări arheologice, a fost profesor la Catedra de istorie antică și epigrafie, director al Muzeului Național de Antichități și membru al Academiei Române.
”Getica” rămâne cartea
reprezentativă a istoriografiei române, după cum ”Dacia”, seria de prelegeri
ținute la Cambridge este un permanent izvor de sugestii și cercetări.
Discipol al lui Vasile Pârvan, istoric, arheolog și epigrafist, profesorul Radu Vulpe a continuat munca maestrului său, căruia i-a fost devotat, păstrându-i memoria vie.
Vă invităm să-l ascultați pe Radu Vulpe cu un <Medalion "Vasile Pârvan">, inclus în emisiunea "Dicționar de literatură universală", realizată de Gheorghe Gheorghiță, difuzată în 13 aprilie 1972, Programul II, ora 17,30. Înregistrare pe bandă magnetică din Arhiva Sonoră a Societății Române de Radiodifuziune (6/ ZW 5180), conservată în Arhiva Digitală Radio România. Lectura pasajelor lirice, actorul Ion Marinescu:
Radu Vulpe (1899-1982) s-a născut în Albești, Ialomița. La școală a manifestat pasiune pentru povestirile istorice. În timpul Primului Război Mondial s-a aflat printre cercetașii români și a obținut gradul de sublocotenent în armata română. În 1920, la Universitatea din București, îi are profesori pe Vasile Pârvan, Nicolae Iorga, Dimitrie Onciul, George Murnu și Simion Mehedinți. Remarcat de Vasile Pârvan, a fost numit asistent la Muzeul național de antichități și trimis la Școala română de la Roma. Timp de 60 de ani, Radu Vulpe a realizat o operă importantă în cercetarea istorică. Radu Vulpe s-a stins din viață la 100 de ani de la nașterea magistrului său Vasile Pârvan, nu înainte însă de a-i dedica profesorului său pagini de neuitat.
Emisiunea "Acasă la…", dedicată lui Radu Vulpe poate fi ascultată aici. O convorbire din 1969, realizată de Nicolae Florescu.