Transmisiune directă de la Viena - Adriana Lecouvreur cu Anna Netrebko și Piotr Beczala

Anii 2017 și 2018 sunt de mare importanță pentru Anna Netrebko, care debutează în mai multe roluri. Între ele se numără Tosca, eroină pucciniană pe care ar fi trebuit să o interpreteze și la Opera Bavareză de Stat din Munchen, în iulie anul viitor, o producție din care s-a retras, însă, motivând că trebuie să cânte în deschiderea Cupei FIFA de la Moscova...Fanii ei o vor putea urmări, însă, în această partitură, în aprilie și mai 2018, la Metropolitan-ul new-yorkez.

În vară ea a fost pentru prima dată Aida, în cadrul unui spectacol ce s-a jucat cu casa închisă în cadrul Festivalului de la Salzburg. Noua producție, realizată de Shirin Neshat, i-a mai avut în distribuție pe tenorul Francesco Meli (Radames), mezzo-soprana Ekaterina Semenchuk (Amneris), dirijor fiind Riccardo Muti.

Un al alt debut important în rol a avut loc în vara aceasta, când Netrebko a interpretat-o pentru întâia oară pe Adriana Lecouvreur; soprana inclusese deja pe unul dintre CD-urile ei recente, Verismo, nominalizat la Grammy, aria eroinei lui Cilea din actul I (Ecco: respiro appena...Io son l’umile ancella). Iar în iunie 2017 a venit momentul să parcurgă întregul rol, pe scena pe care a început cariera ei solistică: Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, colaborând cu mentorul ei, celebrul Valery Gergiev, și cântând împreună cu soțul ei, tenorul Yusif Eyvazov. Cele două spectacole (în regia Isabellei Partiot-Pieri, un hibrid între tradițional și nou) au făcut parte din evenimentul Stars of the White Nights Festival.

Anna Netrebko reia acest rol de divă pe scena Operei de Stat din Viena, iar noi avem posibilitatea, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, să urmărim în direct spectacolul. Duminică, 12 noiembrie 2017, de la ora 19.30.

Parteneri de scenă ai muzicienei ruse vor fi, cu acest prilej, tenorul Piotr Beczala (Maurizio), baritonul Roberto Frontali (Michonnet), mezzo-soprana Elena Zhidkova (Principesa de Bouillon) și basul român Alexandru Moisiuc (Principele de Bouillon). La pupitrul dirijoral se va afla Evelino Pidὸ, producția, tradițională, poartă semnătura regizorului David McVicar.

Irina Cristina Vasilescu