Soprana Teodora Gheorghiu la Concertele RRM
"O soprană cu talent, grație și virtuozitate. Teodora Gheorghiu este strălucitoare atât în plan vizual, cât și prin vocea sa." - se spune adesea după evoluțiile sale pe scene precum Teatrul La Monnaie din Bruxelles, Opera Națională din Nancy, Grand Théâtre de Genève, Théâtre des Champs-Élysées din Paris, Opera de Stat din Viena și într-unul dintre cele mai importante festivaluri europene - cel de la Glyndebourne. Pentru a cânta în orașul natal - Brașov și pentru a întâlni publicul din România, Teodorei Gheorghiu i-a surâs ideea unui turneu național de recitaluri, desfășurat în perioada 16 - 29 mai în șase orașe ale României incluzând Pitești, Caracal, Brașov, Alba Iulia, Arad și București. În 29 martie, gazdă a fost Sala Mare a Ateneului Român cu superba acustică în care timbrul special al Teodorei Gheorghiu a impresionat auditoriul. Într-o primă parte cu lieduri din creația franceză Teodora Gheorghiu a creat o atmosferă intimă alături de Franck Villard. Pianist, dirijor și compozitor, Franck Villard este absolvent al Conservatorului Național Superior de Muzică din Paris, fiind atras de repertoriul repertoriul liric. Ca pianist acompaniator, Franck Villard se remarcă în mod special în domeniul melodiei franceze, lucru demonstrat și în 29 martie 2018, când, cu stilul său rafinat, a completat-o ideal pe soprana Teodora Gheorghiu. Artista a dedicat partea a doua a programului bel-cantoului, interpretând Donizetti și Bellini. "Este o idee de-a mea de a merge pe urmele unei cântărețe de la începutul secolului al XIX-lea, care a creat o mare parte din rolurile scrise de Bellini, Henriette Méric-Lalande și am vrut să încerc o parte din ariile create de această cântăreață." - a precizat Teodora Gheorghiu, o cântăreață inteligentă care și-a gândit pas cu pas recitalul condus cu fraze îndelung studiate și cu un acut sigur.
Cu recitalul din 29 martie 2018, de la Sala Mare a Ateneului Român, soprana Teodora Gheorghiu și-a încheiat primul turneu național. Îl puteți asculta marți, 12 iunie, de la ora 19.30 și în reluare, sâmbătă, 16 iunie, ora.13.05 sub genericul Concertelor Radio România Muzical.