Soprana Rodica Vică, invitata unei ediții speciale AUDIO – VIDEO a Serii de operă

La o vârstă la care, mai toate sopranele lirico-lejere "atacă" rolul verdian Violetta ( "La Traviata" ) - sau, măcar, se visează Violette cântând rolul Adina din "Elixirul dragostei", Rodica Vică este artista care , explorând teritorii muzicale situate - aparent, la periferia marelui repertoriu operistic, a reușit o trasformare foarte interesantă a valențelor ei vocale. Fără să se lase însă vreo clipă în voia experimentului - la nivel vocal. În niciun caz. Ci doar...în voia inteligenței ei: fără de care, trasformarea ar fi rămas - cu siguranță - surprinzătoare și, atât; pe când, demersurile din ultimii ani ai tinerei soprane ( 32 de ani ) au vizat trăinicia - prin fiecare alegere de partitură și fiecare pas făcut.

Astfel, Muzica Veche a devenit pentru Rodica Vică, repertoriul predilect. Muzica veche - înterpretată împreună cu ansambluri de instrumente vechi - ca: Accademia Bizantina, condusă de Ottavio Dantone și Musica Ricercata, înființată de Gabriel Bebeșelea - sau, alături de formații inedite - ca de pildă, Wiener Zither Ensemble, cu care tocmai a susținut primele concerte.

Terenul muzical pe care a pătruns este, clar, o pădure tropicală bătută de vânturi și nisipuri. Un teren - fertil însă, pentru orice artist curajos, tenace și inteligent. Artistul care, cred că a devenit Rodica Vică și, acesta este și motivul pentru care am invitat-o Joi, 13 decembrie, la o Ediție specială a Serii de operă...

Luminița Arvunescu