A fost o dimineaţă de marţi, 21 ianuarie, când lumea muzicală românească a înregistrat plecarea iubitului prof. univ. dr. Doctor honoris causa Grigore Constantinescu: muzicolog, critic muzical, om de cultură şi pedagog -timp de peste 4 decenii la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Preşedintele Uniunii Criticilor Muzicali şi Realizatorilor de emisiuni Radio şi deTeleviziune - el însuşi autor de emisiuni cu mare succes, fondator de evenimente şi instituţii; şi, mai mult decât oricine, "părintele" spiritual al unei întregi pleiade de artişti-interpreţi şi muzicologi, făclie luminând drumul multora dintre noi...

Cu o lună şi jumătate în urmă, pe 5 decembrie, Grigore Constantinescu îşi îngăduise să mai adauge un an octogenarei sale vârste la care ajunsese atât de frumos. Lucra, ca de obicei, la trei cărţi deodată, şi se bucura...cu o trăire aproape burlescă de fiecare amănunt muzical nou descoperit. Capabil încă de acel amuzament în lucru care, îmi repeta, mereu, "te fereşte de un discurs mohorât"...iar cine a citit - fie şi numai două dintre cele 46 de cărţi publicate de muzicologul Grigore Constantinescu sau doar, un singur text dintre cronicele lui, ştie că "scrisul" său pulveriza particule de lumină, chiar şi când "tonul" îi era grav şi sentenţios... Mie, mi-a fost profesor de Muzicologie. Şi, înainte de orice am învăţat de la dânsul că "simplitatea - în exprimare, ca şi în muzică, nu înseamnă niciodată simplism..."

Aşa că în această Sâmbătă, la Seara de operă, o evocare - aşa cum am învăţat şi sper, aşa cum ar fi vrut! - a celui care a fost, timp de 82 de ani pe acest pământ, Grigore Constantinescu. În cuvinte simple, ilustrând: gânduri, reflecţii şi amintiri ale oamenilor dragi lui, dar şi cu gânduri, reflecţii şi amintiri, aparţinându-i - acestea din urmă, înregistrate de colega mea Sorina Bobeico într-o zi de vară a anului 2010 şi difuzate acum în premieră, din păcate, postum...