« Trubadurul », arhetipuri vocale şi pasiuni…

"Trubadurul" a fost şi este una dintre operele verdiene favorite ale directorilor de teatru. În ciuda subiectului ei încâlcit şi oarecum absurd, a unităţii - destule de precare! - a discursului muzical construit pe numere închise şi simetric sau a rolului orchestrei - redusă aici pe inferioara poziţie de simplă acompaniatoare a vocilor…

De ce? Din două motive, cred eu.

• Primul , furnizat de marele public - care a reacţionat întotdeauna cu entuziasm la demonstraţia de vitalitate melodică a acestei partituri; o vitalitate - nicicând manifestată cu atâta energie şi inspiraţie din partea lui Verdi în operele premergătoare "Trubadurului". Nici chiar în "Ernani"!

• Al doilea, furnizat de câtăreţi - care au găsit în muzica lui, nu numai o ocazie perfectă de-a arăta ce pot, ci şi o reală plăcere. Pentru că, de data aceasta, Verdi scrie pentru voci cu dragoste ! Adică, fără să mai vrea cu tot dinadinsul să le forţeze limitele, respectându-le ambitusul general, ajutându-le printr-o intervalică destul de comodă şi punându-le în valoare prin toate mijloacele - inclusiv prin faptul amintit deja, de a menţine orchestra în plan secundar - ceea ce, se ştie, nu avantajează orice interpret, care se poate simţi lipsit de susţinere - dar, nu e vina compozitorului.

Altceva pare să-l fi preocupat aici pe Verdi : o anume arhetipare vocală - care, odată cristalizată la nivelul celor 4 personaje principale din « Trubadur », va însoţi aproape toate partiturile viitoare verdiene. Tipurile vocale « arhetipate » de Verdi sunt : vocea de tenor spinto, de soprană cu coloratură dramatică, de mezzosoprană dramatică ( aproape contraaltă ) şi de bariton dramatic ; iar noile elemente etichetate, de la « Trubadur » încolo, ca fiind « verdiene », sunt : robusteţea şi forţa, perfecta omogenizare a registrelor şi timbrul bogat în armonice, culoarea şi expresivitatea de esenţă dramatică, precum şi capacitatea de a susţine linii melodice de amplă întindere, cu o respiraţie adecvată.
În rest, opera a rămas una dintre cele mai conservatoare opere din creaţia lui Verdi, o colecţie de numere închise, pe care oricând o reasculţi cu plăcere…

« Aduceţi-mi, cele mai frumoase voci din lume şi dirijez Il Trovatore »

Cel ce a spus fraza de mai sus a fost …Arturo Toscanini - unul dintre cei mai mari şefi de orchestră ai veacului trecut. Şi de atunci, toţi dirijorii au cerut, îndeosebi pentru « Trubadur » , cele mai frumoase voci din lume, iar unii, le-au avut ...
A fost şi cazul dirijorului Bertrand de Billy, astă-vară, la Festivalul Choregies d'Orange ?
Da - după opinia criticilor ! Distribuţia noii producţii a operei de la Orange, enumerându-i pe : tenorul naţional al Franţei, Roberto Alagna - pentru rolul Manrico, magnifica soprană chineză Hui He - pentru rolul Leonora, apreciata contraaltă canadiană Marie-Nicole Lemieux - pentru Azucena şi, fapt remarcat - de toţi criticii - şi remarcabil pentru noi, baritonul român George Petean - în Contele de Luna, un must al repertoriului pentru baritoni…

George Petean la Orange, revelaţia spectacolului

• « Revelaţia serii, a fost însă baritonul român, George Petean : care ar fi putut face un Conte mai terifiant, mai dur, dar…ce formidabilă lecţie de canto ! Linia lui vocală este superb condusă, fără nici un fel de încordare când se desfăşoară în registrul acut, artistul demonstrează o exemplară muzicalitate, iar interpretarea ariei Il balen del suo sorriso din actul II, a fost cel mai bun moment vocal al spectacolului »

• « În rolul Contele de Luna, George Petean s-a arătat a fi într-o formă de zile mari.
Vocal ? Perfect ! Vocea lui puternică, capabilă de acute sigure, omogenă în fiecare tessitura şi sonoră în registrul mediu face din baritonul român, un interpret ideal pentru partitura Contelui de Luna »

…şi am dat doar două citate reliefând succesul marelui nostru bariton de la Orange, restul comentariilor - ca şi argumentul sonor - aşteptându-vă : Sâmbătă, 30 ianuarie, de la ora 19.00 , într-o nouă Seară de operă, …