Scena europeană - Artiști români în Europa
În fiecare an, în data de 24 ianuarie, este sărbătorită Ziua Unirii Principatelor Române, fiind marcat momentul unirii Moldovei cu Țara Românească sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acest eveniment din istoria țării noastre a reprezentat un prim pas în realizarea unui stat național unitar român. Din 2014, a fost declarată zi de sărbătoare națională.
Pentru a marca acest moment important din istoria noastră, la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii "Scena europeană", vă propunem o (re)întâlnire cu trei mari artiști români, cu cariere internaționale de prestigiu, adevărați ambasadori ai culturii noastre: mezzosoprana Ruxandra Donose și dirijorii Cristian Măcelaru și Gabriel Bebeșelea.
Recunoscut pe plan mondial drept unul dintre cei mai importanți artiști ai generației sale, deținător al unui Premiu Grammy, Cristian Măcelaru, în ultimii ani s-a remarcat ca dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii Germane din Köln și ca director artistic al Orchestrei Naționale a Franței. La finalul ediției din 2021 a Festivalului Internațional George Enescu, Cristian Măcelaru, a anunțat că va înregistra integrala lucrărilor enesciene și că a acceptat să fie noul director artistic al Festivalului Internațional "George Enescu".
Pe parcursul a 30 de ani de activitate, mezzosoprana Ruxandra Donose a fost aplaudată în întreaga lume, atât pe scenele de operă, cât și în sălile de concert, fiind apreciată pentru repertoriul său variat, de o mare deschidere stilistică, de la preclasic la contemporan.
Considerat unul dintre cei mai talentați dirijori români, câstigător al unor importante concursurilor de dirijat, din 2011, Gabriel Bebeșelea a fost numit dirijor-principal al unor importante instituții lirice și simfonice din Iași, Cluj-Napoca și București. Un punct de reper în repertoriul său, l-a constituit prezentarea și înregistrarea în premieră, la Berlin, a oratoriului "Strigoii" de George Enescu.
Așadar, trei personalități ale culturii românești în două concerte-eveniment: primul susținut în data de 31 decembrie 2020 la Filarmonica din Köln, cu mezzosoprana Ruxandra Donose și dirijorul Cristian Măcelaru în prim-plan și cel de-al doilea susținut în data de 27 iunie 2019 la Sala "Bulgaria" din Sofia, când Gabriel Bebeșelea s-a aflat la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Sofia. Cu siguranță vă veți bucura de arta celor trei mari artiști români în câteva opusuri din literatura universală semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Manuel de Falla, Ernest Schelling și Modest Mussorgski/Maurice Ravel.
O întâlnire specială, luni 24 ianuarie 2022, de la ora 21.20, la Radio România Muzical, prin intermediul emisiunii "Scena europeană". Prezintă Petre Fugaciu.