Orice întâlnire cu arta pianistului Valentin Gheorghiu te îmbogăţeşte: pătrunzi într-o atmosferă a distincţiei, generozităţii şi sincerităţii care îţi dezvăluie noi frumuseţi ale unor muzici pe care, poate , le cunoşteai întru câtva dar care - rostite de domnia sa - au mai multă limpezime, claritate, au parcă o lumină care te face să le descoperi din nou… adesea "altfel"!

Mă străduiesc să aştern pe hârtie aceste câteva rânduri de câteva zile şi vă mărturisesc că am sentimentul că nu găsesc cuvintele potrivite pentru a sugera măcar bucuria întâlnirii cu muzica făurită de acest mare pianist dar şi cu ambianţa atât de caldă şi chiar prietenească în care te primeşte muzicianul atât generos cu arta sa dar mult mai "econom" în vorbele sale. Cât de firesc "respiră" sonorităţile sale pianistice, cât de lesne pătrund în sensibilitatea, în universul spiritual al fiecăruia dintre noi... Liniile musicale, acordurile, întreaga poezie a artei sunetelor s-a lăsat încredinţată microfonului de-a lungul unei cariere remarcabile dar pentru cuvinte are în continuare aceeaşi reticenţă …

A evitat mereu să vorbească despre sine, despre succesele obţinute; o face şi acum, la cei 89 de ani împliniți în martie. Când este vorba despre cronicile publicate după apariţiile sale în public sau după lansarea discurilor sale ocolește subiectul… Discreţia sa nu poate însă ascunde nenumărate file de elogii acumulate în decenii de carieră, o carieră care adaugă - prin fiecare recital - noi capitole. Farmecul naturaleţii, vraja tuşeului pianistic, imaginaţia, ştiinţa stilistică şi - mai concis - arta sa interpretativă demostrează aceleaşi "carate" valorice şi astăzi ca şi în înregistrările realizate cu decenii în urmă… Altă viziune uneori dar aceeaşi exigenţă faţă de sine.

Cu gentileţea sa recunoscută a tot amânat întâlnirea cu microfonul în faţa căruia urma să vorbească; până la urmă a acceptat. Cu grija faţă de acurateţea artistică a propriilor versiuni, faţă de calitatea sunetului, chiar faţă de acordajul instrumentului (pe care se înregistra uneori noaptea, la temperaturi scăzute, greu de imaginat) maestrul Valentin Gheorghiu a ales câteva opusuri care - întâmplător sau nu - stau mărturie unor perioade diferite ale activităţii sale dar şi unor colaborări pe diferite meridiane. Selecţia domniei sale pentru prima întâlnire sub semnul capodoperelor pianistice a reunit pagini romantice…

La Londra a înregistrat în 1958 Sonata în si minor de Franz Liszt… Revista "The gramophone" a publicat atunci un elogiu concludent: "nu am nici o îndoială că această versiune este cea mai de dorit dintre toate cele disponibile" ! Aceeaşi lucrare a încheiat şi primul recital susţinut la Sala Gaveau din Paris, după care s-a scris: "Trebuie să fie clasat printre cei dinâi interpreţi ai acestui timp: ţara care i-a dat cândva pe marele George Enescu şi pe Dinu Lipatti poate fi mândră."

L-am rugat pe Maestru să descrie ce ar putea defini o capodoperă:" poate fi și o miniatură dar și o lucrare de proporții mai ample - de exemplu Missa Solemnis, Simfonia a IX-a, o lucrare în care vezi o desfășurare a compozitorilor, în care ai ce urmări, ai bogăția sufletească... cea care este de fapt principală, baza muzicii și nu...ceea ce se vede sau iuțeala sunetelor ci fondul ei ... Muzica se adresează sufletului direct, fără traduceri, fără cuvinte ... de aceea nu pot vorbi despre ea!"

Si totuși o face de fiecare dată când își lasă degetele să se plimbe pe claviatură...

Liszt și Chopin în variante interpretative semnate Valentin Gheorghiu la Intâlniri sub semnul capodoperelor - joi 27 aprilie de la ora 20 (în reluare sâmbătă, de la 13,05).