Peste 191.000 elevi au ascultat muzică clasică la școală grație proiectului Radio România Muzical 'Ascultă 5 minute de muzică clasică'
Ascultă 5 minute de muzică clasică, unul dintre cele mai importante proiecte educative marca Radio România, s-a desfășurat pentru al șaselea an școlar consecutiv în școlile românești, grație unui parteneriat Radio România - Ministerul Educației Naționale, derulat începând cu anul 2014.
Pe parcursul anului școlar 2019-2020, la proiect au participat, conform raportărilor primite, 191.034 de copii din București și 31 de județe. Proiectul s-a desfășurat și în perioada cât școlile au fost închise din cauza pandemiei de coronavirus, fiind, de altfel, unul dintre foarte puținele instrumente online pe care le puteau folosi elevii și profesorii din România, în domeniul didactic muzical.
Radio România Muzical a pus la dispoziția școlilor și liceelor din România, prin inspectoratele județene, 62 lucrări din muzica clasică, însoțite de scurte explicații pe înțelesul copiilor. Proiectul a avut și o componentă activă pentru elevi, sub forma unui concurs derulat pe site-ul proiectului (www.romania-muzical.ro/5minute). Pe parcursul anului școlar 2019-2020, Radio România Muzical a premiat din copiii care au răspuns corect la cele douăîntrebări săptămânale referitoare la lucrările muzicale ascultate în cadrul proiectului. În total s-au oferit 310 premii constând în CD-uri oferite de sponsorul concursului, Universal Music România. Săptămânal, s-au primit, în medie, 2000 de răspunsuri corecte la concursul organizat sub egida proiectului.
Conform raportărilor primite de la nivelul coordonatorilor județeni - numărul de copii participanți
București - 21.480
Alba - 692
Arad - 5014
Argeș 12.870
Bacău - 5840
Bihor - 38.625
Bistrița Năsăud - 2.127
Botoșani - 2.050
Brașov - 4.634
Brăila - 5.173
Caraș Severin - 300
Cluj - 4.683
Constanța - 7.137
Covasna 1.255
Dâmbovița - 300
Dolj - 6.760
Galați 5.260
Hunedoara - 3.634
Ialomița - 2.293
Iași - 8.770
Ilfov - 1.005
Maramureș - 1.730
Neamț - 4.207
Olt - 800
Prahova - 5.950
Sălaj - 2.650
Sibiu - 6.900
Suceava - 6.935
Timișoara - 7.000
Tulcea - 2.800
Vaslui - 8.767
Vrancea - 3678
"Acest proiect este minunat, oferă copiilor o șansă ...unii dintre ei o folosesc, alții, nu...Când am participat la o lecție de muzică într-o școală din vârful muntelui și am văzut ce atenți ascultau copiii, am plâns! Nu am cuvinte să vă mulțumesc pentru inițiativa și efortul dumneavoastră!" - profesor Doina Collavini, coordonator județul Vrancea
"Munca pe care o depuneți este foarte utilă și necesară! Beneficiile sunt evidente și măsurabile prin cunoștințele copiilor, reacțiile lor la ascultarea muzicii clasice, dar și prin afirmațiile de tipul "de când am ascultat la școală această muzică, ascult și acasă, împreună cu familia". De aceea, ne dorim continuarea proiectului la toamnă și în anii ce urmează..." - profesor Simona Manea, coordonator județul Sibiu
Inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, Cristina Comandașu, manager Radio România Muzical, mulțumește tuturor copiilor și profesorilor implicați în proiect: "Rolul educației este fundamental pentru societate. Mai ales în această perioadă grea pe care o trăim, descoperim rolul esențial al educației, cu atât mai mult, al educației culturale. Muzica clasică este, de fapt, esența valorilor create de umanitate în ultimele sute de ani, un reper în funcție de care putem judeca astăzi ce înseamnă, cu adevărat, Frumosul din viața noastră, fără de care existența noastră ar fi infinit mai săracă."
"Ascultă 5 minute de muzică clasică" înseamnă și audiția muzicii clasice în spații neconvenționale, în lunile martie și octombrie ale fiecărui an. În 2020, partenerii proiectului sunt: Cora, Carrefour, Mega Image, Dedeman, Metro, Mobexpert, ParkLake Shopping Center, Băneasa Shopping City, Pitești Mall, Arena Mall, Hello Shopping Park, Gold Plaza, Iulius Mall, Palas Mall, CRH România, PWV România, Castelul Bran, Librăriile Humanitas, Mood Media.