O nouă stagiune de concerte la Filarmonica din Berlin
Este un eveniment deschiderea unei stagiuni, mai ales când vorbim despre Orchestra Filarmonică din Berlin, acest atât de spectaculos și prestigios ansamblu care a creat de-a lungul timpului repere și modele în interpretarea literaturii muzicale europene și nu numai. Condusă în mod oficial din stagiunea 2019 - 2020 de dirijorul Kirill Petrenko, orchestra berlineză oferă publicului în continuare programe de o mare diversitate și cuprindere, propunând și o tematică menită să atragă într-o mai mare măsură, mai ales generațiile mai tinere. Astfel, dacă anul trecut s-a pus accentul pe "Identități", în această nouă stagiune care începe vineri 25 august, a fost aleasă o nouă temă - "Eroii", din cele mai diferite momente ale istoriei și culturii universale. Ideea este de a ne lăsa inspirați de astfel de personaje în provocările cu care ne confruntăm în prezent, dar și în demersul personal al fiecăruia de a se realiza. Citez din prezentarea oferită pe site-ul Filarmonicii din Berlin: "Victoriile lor ne încurajează să nu renunțăm, în timp ce înfrângerile ne demonstrează că eșecul este parte a existenței umane".
Exemplele sunt ușor de intuit - de la Simfonia a III-a "Eroica " de Ludwig van Beethoven, la eroii wagnerieni - Siegmund și Sieglinde din Die Walküre , "Elektra" de Richard Strauss, ciclul "Patria mea" de Bedrich Smetana cu șirul de legende despre cavaleri războinici, oratoriul "Ioana d'Arc" de Arthur Honegger, Simfoniile a IV-a și a VII-a de Dmitri Șostakovici și multe altele, pregătite pentru întreaga stagiune 2023 - 2024.
Primul concert îl aduce în prim plan pe Richard Strauss, el însuși portretizându-se în ipostaza de învingător prin Poemul simfonic op. 40 "O viață de erou", o partitură de mare anvergură cu evidente nuanțe auto-biografice, o premieră a anului 1899 care a creat senzație, tocmai datorită modului în care compozitorul se prezenta publicului. Este citată în acest context una dintre afirmațiile sale, faptul că se considera "la fel de interesant ca Cezar sau Napoleon". Dar primează în principal calitatea discursului muzical, o caracterizare a vieții făcută cu vigoare în nuanțe orchestrale somptuoase, de o mare plasticitate - poem precedat de un opus semnat Max Reger - Variațiunile op. 132 pe o temă de Mozart, cea mai cunoscută lucrare a sa în care tema creatorului de la Salzburg primește o haină pe măsura limbajului Romantismului târziu. Vă invităm în acest context să admirăm odată în plus, adevărata eroină - Orchestra Filarmonicii din Berlin, și pe actualul ei dirijor Kirill Petrenko în acest program "eroic" cu care începe o nouă stagiune în capitala Germaniei.