Muzicieni români de talie internațională se reunesc pentru cea de-a zecea ediție a Concertului Regal caritabil

Bucuresti, 25 octombrie - Fundația Principesa Margareta a României organizează, cu ocazia aniversării zilei de naștere a Majestății Sale Regelui Mihai I, a zecea ediție a Concertului Regal de strângere de fonduri, miercuri, 25 octombrie 2017. Muzicieni români de renume internațional se reunesc pe scena Ateneului Român, în sprijinul programului național Tinere Talente. În deschiderea concertului, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va da citire mesajului prilejuit de ediția aniversară a Concertului Regal.

Cu o istorie de zece ani, Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente de strângere de fonduri din România. Fundația Principesa Margareta a României continuă astfel tradiția de a susține și promova cultura și talentul românesc. Evenimentul are loc în prezența Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principesa Maria. De asemenea, vor lua parte membri ai Corpului Diplomatic, precum și personalități de cultură, sponsori și susținători ai Fundației.

Ediția aniversară a Concertului Regal caritabil îi aduce pe scena Ateneului Român pe trei dintre artiștii care au oferit momente unice și emoționante de-a lungul celor zece ediții ale acestui eveniment, muzicieni de succes pe mari scene ale lumii: violonistul Remus Azoiței, pianista Alexandra Dariescu și tenorul Teodor Ilincăi, acompaniați de Orchestra Fundației Principesa Margareta a României, dirijată de Tiberiu Soare.

Pianista Alexandra Dariescu este desemnată de Revista Forbes ca membră a generației "30 sub 30", fiind considerată o excepțională ambasadoare a muzicii clasice. În anul 2013 a susținut concertul de debut la Royal Albert Hall alături de Orchestra Filarmonicii Regale, devenind prima pianistă de origine română ce a concertat în acestă prestigioasă instituție. Violonistul Remus Azoiței, profesor la Universitatea de Muzică din Londra, a concertat în săli prestigioase precum Carnegie Hall. Tenorul Teodor Ilincăi, cu o experiență vastă pe scene importante - Monte Carlo, Londra, Viena sau Paris, este apreciat deopotrivă de critici și public pentru culoarea specială, particulară a vocii sale, dar și pentru muzicalitatea și dăruirea cu care abordează repertoriul artistic.

Fondurile strânse din sponsorizări și donații la Concertul Regal din 25 octombrie 2017 vor sprijini o nouă generație de artiști, prin programul național Tinere Talente. Programul asigură valorificarea unor talente reale, care altfel ar fi pierdute pentru muzica și arta mondială. În decursul a 10 ani, Fundația Principesa Margareta a României a investit 1.200.000 Euro în viitorul artistic al României. Au fost acordate peste 260 de burse artiștilor aflați la început de drum, care provin din familii modeste, iar cu sprijinul mentorilor și promovării, aceștia au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente este astăzi recunoscut ca Cel mai bun program de Artă și Cultură din România,la Gala Societății Civile.

La fiecare ediție, concertul aniversar a adus pe scena Ateneului Român cei mai valoroși muzicieni ai momentului și mari orchestre, precum pianistul Dan Grigore (2008), Orchestra de Camera Radio si dirijorul Cristian Mandeal (2009), soprana Nelly Miricioiu, baritonul Yuriy Tsiple și dirijorul Horia Andreescu (2010), violonistul Remus Azoitei, Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu" și dirijorul Christian Badea (2011), violonistul Alexandru Tomescu, Ansamblul Stradivarius si dirijorul Gabriel Bebeșelea (2012), violonistul Giuliano Carminola, Ansamblul Stravaganza (2013), pianista Alexandra Dariescu, Orchestra Fundației Principesa Margareta a României și dirijorul Tiberiu Soare (2014), tenorul Teodor Ilincăi (2015), violonistul Roman Kim (2016).

Concertul Regal va fi transmis la TVR3 și la Radio România Muzical. De asemenea, se transmite în reluare pe canalele TVR.

Co-producător: TVR 1

Parteneri:
BRD - Groupe Société Générale, Kaufland România

Sponsori:
Samsung, SofMedica, Șantierul Naval Damen, Deutek, Kultho, Negro 2000, Intermedicas, Residence Hotels, RR Media, Dentons, Hotel Siqua, Axess Capital, Star Storage.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Revista Biz, Cariere, HR Manager, Business Review

Cu sprijinul: Filarmonica George Enescu și Universitatea Naționala de Muzică București

Despre Fundația Principesa Margareta a României

Fundația Principesa Margareta a României (FPMR) a fost înființată în 1990 de către Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Fundația Principesa Margareta a României are astăzi 27 ani de activitate în sprijinul copiilor, tinerilor și vârstnicilor, cu intervenții durabile bazate pe schimbul de experiență și valori, între generații. De-a lungul timpului, Fundația Principesa Margareta a României s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale și de susținere a educației și talentului artistic.