Mozart 265 - la Radio România Muzical
În mod simbolic, 27
ianuarie ar trebui să însemne, muzical vorbind, începutul primăverii clasice – fiindcă
este data când, în 1756, Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart a
fost dăruit lumii. 265 de ani de la nașterea sa nu reprezintă decât un număr,
pentru că timpul, în acest caz, pare să fi stat pe loc, fermecat, cu siguranță,
de muzică. Mozart a strălucit ca star al timpului său, în timpul vieții și așa
a rămas până astăzi (portalul bachtrack.com, spre exemplu, l-a desemnat,
conform statisticilor sale obiective, drept al doilea cel mai cântat compozitor
din întreaga lume după Beethoven, atât în 2018, cât și în 2019).
Nu degeaba autorul
austriac este în prezent atât de iubit, devenind pe parcursul timpului un
simbol pentru ceea ce numim grație, eleganță, frumusețe și, mai ales, geniu în
muzică. Ultimul născut într-o numeroasă familie de șapte copii dintre care doar
cinci au supraviețuit, Wolfgang Amadeus a demonstrat un precoce atașament față
de muzică și, mai mult decât atât, un talent ieșit din comun. La vârsta de trei
ani cânta deja la clavecin, iar la patru ani își nota pe portativ primele
compoziții. Tatăl, Leopold Mozart, violonist foarte apreciat în orchestra
curții Arhiepiscopului din Salzburg și
autorul unui faimos tratat de vioară și-a dat seama foarte rapid de calitățile
fiului său și a început să le cultive.
Fără îndoială, viața lui Mozart nu reprezintă doar o succesiune de întâmplări fericite, dimpotrivă; însă mesajul pe care îl transmite și în prezent, în primul rând prin muzică, este acela al bucuriei elegante. A spus-o mult mai bine violonistul Nikolaj Znaider, într-un interviu pentru „Poveștile de succes ale muzicii”, la Radio România Muzical: „Cred că experiența umană presupune în mod firesc un sentiment al luptei. Indiferent cât succes ai sau cât de realizată este o persoană, mereu există un zbucium, o străduință. Arta de a trăi, la fel ca și muzica, este acea abilitate de a trăi clipa, de a trăi doar momentul prezent. Mozart a avut capacitatea de a face cel mai complex lucru cu putință în maniera cea mai simplă și mai lipsită de efort.”
Mozart ne îndeamnă
și azi să fim… mozartieni. Îl sărbătorim împreună miercuri, 27 ianuarie, de la
ora 10,00, la Radio România Muzical.