Live: Tristan si Isolda de la Festivalul de la Bayreuth
De la sfârșitul secolului XIX Festivalul de la Bayreuth polarizează interesul unui public impresionant. Mark Twain relata despre veritabilul pelerinaj spre mica localitate bavareză, care devine un "pol" al busolei iubitorilor de muzică wagneriană, dar și al celor care doresc să intre în contact cu acest fenomen care a molipsit generații după generații. O probă de rezistență pentru toți interpreții, dar și pentru publicul de la Bayreuth, fiecare dintre spectacole se dorește "epatant" în ultimii ani, festivalul devenind și o platformă de lansare a unor regii cât mai cutezătoare, cât mai stridente și chiar șocante uneori. Dar pentru împătimiții operelor wagneriene care doar ascultă transmisiunile intrate în tradiția verilor la Radio România Muzical și România Cultural doar MUZICA interpretată pledează cauza acestei creații, perenitatea ei indiferent de veștimentele scenei și eroilor, de efortul în plus cerut interpreților de viziunile regizorale. Si totuși, nu putem face abstracție de acestea când ascultăm cântul personajelor...
Joi 1 august se încheie seria "Live de la Bayreuth" din acest an cu "Tristan și Isolda" - capodopera atât de complexă în scriitura armonică și construcție, în solicitările adresate vocilor dar și partiturii cu adevărat simfonice... Ce presupune în plus această montare pentru cel care îl întrupează pe Tristan (unul dintre cele mai dificil de realizat și "rezistat" roluri dedicate unei voci de tenor - e adevărat, o voce specială de tenor wagnerian) puteți afla din dialogul purtat cu cel căruia îi sunt încredințate în acest an o parte dintre reprezentațiile cu această dramă muzicală: Stefan Vinke, cel chemat să preia din 8 august rolul titular de la Stephen Gould (cel care a figurat pe afișul acestei versiuni de la premiera ei în 2015). In transmisiunea directă de joi de la Bayreuth îl vom auzi pe americanul Stephen Gould (deținător și al rolului titular în noua versiune cu "Tannhauser" oferită în acest an).
Despre Tristan, Stephen Gould afirma într-un interviu:"Multă lume privește acest subiect ca o poveste de dragoste, doar o poveste de dragoste medievală. Dar în versiunea lui Wagner nu este doar asta: această operă are mult mai multă filozifie orientală decât o simplă idilă evocată de minnesangeri... Noi trebuie să ne transformăm în interiorul nostru, să părăsim această realitate pentru a fi într-adevăr împreună. Este o mare asemănare cu filozofia budhistă în care te desparți de atașamentele tale față de această lume pentru a trece dincolo de ea, a transcende într-o altă dimensiune. "
Cu multă amabilitate, Stefan Vinke ne dezvăluie detalii despre ceea ce se întâmplă pe scenă, despre ceea ce regia actuală caută să reliefeze în noi montări cu această capodoperă wagneriană... Iar despre sonoritățile orchestrale, despre "geometria" așa de diferită din "Graben" - fosa adâncă a orchestrei ne-a încredințat detalii înaintea deschiderii întregii manifestări violonista Luminitza Petre, aflată pentru prima dată în orchestra festivalului și bucurându-se de ambianța deosebită creată de dirijorul Christian Thielemann la conducerea acestui spectacol !
Așadar, un regal muzical și promisiunea unor pauze - sper - bogate în informații în acestă ultimă întâlnire "live" de la Bayreuth, ediția 2019. Tristan și Isolda cu Stephen Gould și Petra Lang, în fruntea unei distribuții de prestigiu, sub bagheta lui Christian Thielemann. Joi 1 august, de la 16,50, Wagner la ... superlativ!