LIVE de la LAC Lugano - Stravinski, Schumann și Bizet cu Orchestra Elveției Italiene, pianista Martha Argerich și dirijorul Charles Dutoit

Invitații Orchestrei Elveției Italiene sunt două legende ale scenei de concert: pianista Martha Argerich și dirijorul Charles Dutoit. În această formulă, cei doi mari muzicieni au fost invitații unor concerte memorabile înscrise în Festivalul Internațional "George Enescu" - edițiile 2017 și 2023.

LAC Lugano, un modern centru cultural dedicat muzicii, artelor vizuale și spectacolului deschis în 2015, este "casă" pentru Orchestra Elveției Italiene. Primită cu entuziasm de public în principalele săli de concerte din Europa, Orchestra Elveției Italiene are o relație specială cu Martha Argerich care a ales Lugano drept sediu pentru proiectul care îi poartă numele.

Baletul "Jocul de cărți" compus pentru primul Festival Stravinsky pe care George Balanchine l-a organizat la New York, ce a avut premiera în 1937 la Opera Metropolitan, deschide seara de 21 noiembrie. Desigur, cel mai așteptat moment al serii va fi Concertul op. 54 în la minor pentru pian și orchestră de Robert Schumann redat de Martha Argerich care, cu siguranță va electriza publicul cu farmecul, impetuozitatea și vitalitatea interpretării sale. Seara se va încheia cu prima Simfonie - în Do major - a lui Bizet; o lucrare scrisă în studenție de autorul celei mai populare opere, "Carmen", și arhivată în biblioteca Conservatorului din Paris. Abia în 1935, Simfonia în Do major a lui Bizet a fost în sfârșit prezentată în premieră la Basel, sub bagheta dirijorului Felix Weingart.

Seara de 21 noiembrie 2024 va fi condusă de Charles Dutoit, maestrul care la cei 88 de ani degajă o energie debordantă, sub bagheta sa Orchestra Elveției Italiene putând explora întregul spectru sonor.

Radio România Muzical preia acest concert joi, 21 noiembrie 2024, începând cu ora 21.30, fiind transmis în cadrul emisiunii Scena europeană.

Jeanine Costache