LIVE de la Isarphilharmonie din München - debutul lui Simon Rattle la conducerea Orchestrei Radiodifuziunii Bavareze
Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavarezea fost fondată în 1949 de Eugen Jochum, căruia i-au succedat și alți șefi de orchestră importanți dintre care îi amintesc pe Rafael Kubelik, Colin Davis, Mariss Jansons. În prezent, începând chiar cu această stagiune, 2023-2024, Simon Rattle se va afla la conducerea acestei orchestre cotate ca fiind "una dintre cele mai bune din lume".
Publicul l-a apreciat pe britanicul Simon Rattle în special la pupitrul Orchestrei Simfonice a orașului Birmingham, apoi ca director muzical al Filarmonicii din Berlin între anii 2002-2018, dar și ca șef al Orchestrei Simfonice din Londra pe care a condus-o începând cu 2017. El a fost numit chiar dirijor emerit al Orchestrei Simfonice din Londra. Noutatea este că, începând cu această toamnă, Simon Rattle a semnat și un contract pentru cinci ani cu Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze.
În concertul de la Isarphilharmonie, Sir Simon Rattle și noua sa orchestră vor prezenta publicului două creații foarte diferite ca estetică muzicală.
În debut va fi piesa "Latest" sau "Cea de pe urma" compusă de Betsy Jolas, o creatoare franceză în vârstă de 97 de ani, care i-a succedat lui Olivier Messiaen, după 1975, la catedra de compoziție de la Conservatorul Național Superior din Paris.
Iar în partea a doua a concertului de vineri, 29 septembrie 2023, de la Isarphilharmonie din München, pe care Radio România Muzical îl va transmite în direct de la ora 21.00, veți putea asculta Simfonia a VI-a în la minor de Gustav Mahler, denumită și "Tragica". În comparație cu simfoniile anterioare ale acestui compozitor, ne putem gândi la cea de-a șasea simfonie a sa ca la o reîntoarcere la forma clasică în patru mișcări.
Credit foto: Oliver Helbig