Interpretul zilei - Mihaela Ursuleasa, 3 august
La opt ani de când a trecut la cele veșnice una dintre cele mai apreciate pianiste care s-a născut pe teritoriul României în ultimele decenii, îi dedicăm acesteia o ediție a emisiunii Interpretul zilei. Este vorba despre Mihaela Ursuleasa, plecată dintre noi la vârsta de doar 33 de ani, la fel ca și Dinu Lipatti. Renumita artistă s-a născut la Brașov în 1978, într-o familie de muzicieni: mama era interpretă vocală iar tatăl – pianist de jazz. Studiul pianului a început la 5 ani, prima sa profesoară fiind Stela Drăgulin. Rezultatele nu au întârziat să apară: după un concurs în Italia, celebrul Claudio Abaddo i-a oferit o bursă de studii la Viena. La vârsta de 16 ani, artista a câștigat Concursul Internațional de Pian ‘Clara Haskil’ din Elveția, iar în 1999 a absolvit Conservatorul din Viena cu distincția Magna cum laude.
Calitățile sale interpretative au fost lăudate de critici; despre o versiune a Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven din 2008, în cotidianul The New York Times se scria: ‘Mihaela Ursuleasa a cântat cu un amestec de ferocitate și claritate ce a reliefat precis contrastele deja frapante ale lui Beethoven și a transformat partitura într-o dramă tensionată’. De-a lungul carierei a fost distinsă cu premii importante – albumul său de debut, spre exemplu, a câștigat Premiul 'Echo Klassik' în 2010. În ediția din 3 august a emisiunii Interpretul zilei vom asculta înregistrări ale unor lucrări de Ludwig van Beethoven, George Enescu și Paul Constantinescu.