Când moare un artist, regretă întreg Universul. Cerul coboară peste cuvinte, lumina devine grea iar sunetele se desfac - umede şi apăsătoare - înlăcrimând minutul de tăcere care cuprinde parcă Omenirea... - aşa am simţit anul trecut la prematura moarte a baritonului rus Dmitri Hvorostovski ( 22 noiembrie ) şi, aşa simt acum, când pregătesc o Seară de operă - In Memoriam Montserrat Caballe: marea soprană spaniolă părăsind această lume, sâmbăta trecută, 6 octombrie, la vârsta de 85 de ani.

Pentru că atunci când moare un artist mare, vestea opreşte parcă orice aspiraţie. "Vine din urmă vreun tânăr de aceeaşi calitate?" "Mai poate fi un altul la fel de genial?" - sunt întrebări pe care ni le punem imediat cu toţii; şi, plină de regrete, de cele mai multe ori Posteritatea nu face decât să ne confirme neîncrederea: un artist mare poate - cel mult! -  să aibă vreun moştenitor. Să-l înlocuim, se întâmplă, foarte, foarte rar...

Aşa că, despre moştenirea şi moştenitorii La Superbei Montserrat Caballe voi vorbi în Seara de operă din această sâmbătă. La o săptămână de la "minutul de tăcere" şi, cu două dintre cele mai apreciate belcantiste născute pe tărâmul nostru: Nelly Miricioiu şi Elena Moşuc - într-un prim gest, In Memoriam Montserrat Caballe - urmat, cu siguranţă,  de multe alte gesturi ... Eternal Caballe, de acum încolo...