Beethoven a studiat muzica lui Bach, ceea ce se poate observa cel mai bine în fugile sale. A lucrat cu Haydn, primul maestru al formelor de sonată, cvartet și simfonie, în care Beethoven a excelat mai târziu. Iar prima plecare a muzicianului german din orașul natal Bonn a fost la Viena, unde spera să poată lucra cu Mozart. Deși acest lucru nu s-a întâmplat și este foarte posibil ca cei doi să nu se fi întâlnit vreodată, Mozart a fost, de asemenea, o puternică influență în lumea componistică beethoveniană. Dovadă stau opusurile de început ale artistului german, în care spiritul și principiile mozartiene sunt repere. Ca orice modele, acestea trei au fost mai întâi admirate, copiate, iar apoi depășite prin descoperirea propriei voci beethoveniene.

Sigur că de la Bach la Haydn, Mozart și până la Beethoven societatea a suferit numeroase transformări, regăsite, firesc, și în lumea artelor. Să ne gândim doar la felul în care se propagă muzica în zilele noastre: în mare parte prin concerte și înregistrări. Pe vremea acestor maeștri posibilitățile tehnice de imprimare nu fuseseră încă descoperite; cât despre concerte - este suficient să amintim că prima sală destinată acestor evenimente a fost construită cu doar 2 ani înainte de moartea lui Bach, în 1748, la Oxford. Cu alte cuvinte muzica avea cu totul alte scopuri atunci, fiind de natură privată, politică și mai ales având o funcție religioasă.

Evident că și rolul compozitorului a suferit numeroase transformări - genialul Bach, deși apreciat, avea o calitate de funcționar, dacă nu chiar de servitor, iar odată cu trecerea lui în neființă o eră a apus; un nou stil componistic asociat unui mod de viață diferit avea să apară cu Haydn, care avea 18 ani la moartea lui J.S. Bach. Haydn era supus regulilor puternicei familii pentru care lucra, Esterhazy, până când, după aproape două decenii, a primit libertatea de a compune ce și cum poftea, lucru care a adus, între altele, mari succese londoneze și un trai foarte confortabil la Viena. Mozart a intrat și el, mult mai devreme, în acest sistem impus și condus de cei influenți, însă a fost primul compozitor care s-a detașat de puterea lor, demisionând în repetate rânduri fără a avea garanția unui nou loc de muncă; Mozart a devenit, pentru a folosi un termen modern, freelancer. Astfel încât în momentul maturității luiBeethoven, ideea compozitorului de Curte era pe cale de dispariție. De altfel, având în vedere plăcerea compozitorului de a ignora ordine, se poate afirma cu încredere că Beethoven ar fi fost groaznic într-o asemenea poziție. Aceasta era, în linii mari, lumea în care trăia Ludwig van Beethoven - revoluționarul, titanul, mizantropul, nefericitul, genialul, răzvrătitul muzician pe care îl poziționăm astăzi la granița dintre Clasicism și Romantism.

Vă invit să ascultăm selecțiuni din creația sa, în fiecare zi de luni până vineri, la Arpeggio, în rubrica de la ora 12.00 - Compozitorul săptămânii.