Violonistul Yehudi Menuhin - Interpret al zilei de 12 martie la Arpeggio

Yehudi Menuhin

Cel mai celebru elev al lui George Enescu, înnobilat de Marea Britanie cu titlul de Lord Menuhin of Stoke d'Abernon, s-a născut pe 22 aprilie 1916 la New York. După trei ani de studiu, la vârsta de 7 ani, a impresionat publicul interpretând ... Concertul pentru vioară de Felix Mendelssohn. A studiat la Paris cu marele nostru George Enescu, care i-a influențat profund nu doar modul de a cânta, ci și concepțiile despre viață, devenindu-i un foarte bun prieten. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Menuhin a susținut în jur de 500 de concerte pentru trupele aliate, iar în anul 1945, împreună cu compozitorul Benjamin Britten, a mers în Germania pentru a susține o serie de concerte, inclusiv la Bergen Belsen, pentru deținuții recent eliberați din lagărul de concentrare.

În anul 1959, Menuhin s-a mutat la Londra și a deschis Școala ce îi poartă numele la Stoke d'Abernon, comitatul Surrey, iar în 1983 avea loc prima ediție a Concursului Internațional pentru tineri violoniști ce îi poartă numele și care astăzi este considerat unul dintre cele mai importante concursuri dedicate viorii. Printre câștigătorii competiției se numără nume importante ale artei violonistice de astăzi precum Nikolaj Znaider, Julia Fischer, Daishin Kashimoto și Ray Chen.

În anii '60, preocupările sale muzicale au inclus și dirijatul, Sir Yehudi având, în această nouă calitate, colaborări cu cele mai importante orchestre din lume. Pe parcurcursul anilor, Menuhin a prezidat Festivaluri la Gstaad, Bath și Windsor și a avut colaborări cu muzicieni din afara muzicii clasice, precum sitaristul și compozitorul indian Ravi Shankar sau violonistul de jazz Stephane Grappelli.

Maestrul viorii pe care îl omagiem la Arpeggio, pe 12 martie, la 20 de ani de la moartea sa, a avut meritul de a fi introdus în repertoriul său concerte mai rar cântate și muzică nouă, cum era la acea vreme creația lui Bartok. Tot el i-a comandat compozitorului maghiar Sonata pentru vioară Solo.

Yehudi Menuhin a fost implicat în patru editii ale Festivalului International "George Enescu", în anii 1958, 1973, 1995 si 1998, potrivit celor afirmate de muzicologul Cristina Sârbu într-un articol apărut pe site-ul nostru romaniamuzical.ro. De evenimentul festivalier de la București se leagă și un moment deosebit de relevant nu doar pentru ceea ce a însemnat violonistul Menuhin, ci și pentru gândirea deschisă a artistului. În 1958, în 17 septembrie, în Sala mare a Ateneului Român, Yehudi Menuhin a sustinut un recital de vioar[ solo care a cuprins Partitele nr. 2 si 3 de J. S. Bach si Sonata pentru vioară solo de Bartók si, în Concertul in Re major de Brahms, a fost solistul concertului în din 18 septembrie sustinut de Orchestra Filarmonicii "George Enescu" dirijata de George Georgescu. A fost si seara memorabila în care, la bis, violonistul american a urcat pe scenă alături de violonistul rus David Oistrah pentru Concertul pentru doua viori de J. S. Bach. Muzicologul Viorel Cosma evoca acest eveniment într-un interviu acordat Ecaterinei Stan, în revista "Jurnalul Festivalului", din 2007.

"Eram la Ateneul Român și mă îndreptam împreună cu criticul Jean-Victor Pandelescu spre cabina maestrului George Georgescu. Acolo veselie mare: meșterul Gogu Georgescu patrona o dispută între Yehudi Menuhin si David Oistrah, care discutau aprins, laudându-și fiecare sonoritatea propriei viori Stradivarius. Ce-ar fi sa împăcăm Estul cu Vestul în Dublul de Bach? - a întrebat maestrul George Georgescu. Jean-Victor Pandelescu zice: s-ar da o lovitură războiului rece! Atunci Yehudi Menuhin i-a propus lui Oistrah sa schimbe între ei viorile Stradivarius și să cânte în seara de 18 septembrie a festivalului celebrul Concert al lui Bach. În seara concertului, bătrânul Ateneu era asediat. Tensiune uriașă în sală. Doar Menuhin, Oistrah și Georgescu păreau lipsiți de emoție. După ultimul acord al Dublului de Bach, oferit în afara programului, tăcere. Dupa care a izbucnit o furtună de aplauze. În aceste aplauze, Oistrah se îndreapta către Menuhin, îl ia în brațe și, pur si simplu, sala Ateneului Român a luat foc."

O întâlnire cu arta maestrului Yehudi Menuhin marți, 12 martie, la Arpeggio, de la ora 10.00.

Monica Isăcescu

Monica Isăcescu