ÎN DIRECT de la Roma - opera 'Din casa morților' de Leos Janacek
Sumbră, radicală, masculină, scurtă - iată câteva dintre cuvintele cu care ar putea fi descrisă ultima operă a compozitorului ceh Leoč Janáèek, "Din casa morților" ("Z mrtvého domu" în limba cehă, în original) și în același timp și câteva dintre cele mai importante motive pentru care opera este prezentă atât de rar pe afișele marilor teatre de operă din lume. Adăugați aici și folosirea neconvențională a instrumentelor, unul dintre factorii ce creează un limbaj muzical neobișnuit, și aveți rețeta unui refuz din partea instituțiilor care trebuie, evident, să vândă bilete. Se găsesc, însă, din fericire, și teatre din afara țării natale a autorului, care sunt dispuse să facă acest salt de încredere și să programeze această foarte rar cântată partitură lirică.
Acum, în 23 mai 2023, Opera din Roma (Teatro Costanzi) este cea care aduce în fața publicului pentru prima dată în capitala Italiei "Din casa morților". Producția, pusă în scenă de faimosul regizor polonez Krzysztof Warlikowski, îl are la pupitrul dirijoral pe Dmitri Matvienko și reprezintă rezultatul unui parteneriat cu Opera regală londoneză Covent Garden.
Distribuția este formată aproape exclusiv din voci masculine, interpretate de artiști americani, canadieni, englezi și cehi, iar singura prezență feminină, în rolul Prostituatei,este mezzo-soprana canadiană Carolyn Sproule. Cântă baritonul Mark S. Doss, tenorii Pascal Charbonneau, Stefan Margita, Erin Caves, baritonii Lukas Zeman, Clive Bayley, Ales Jenis și Leigh Melrose, precum și tenorii Julian Hubbard, Paul Curievici și Michael J. Scott. Corul Operei din Roma este pregătit de dirijorul Ciro Visco.
Sursa inspirației lui Janáèek pentru opera "Din casa morților" este romanul "Amintiri din casa morților" din 1862, al lui Feodor Dostoievski. Compozitorul a scris el însuși libretul operei, lucrând la partitură până în ultimul moment de viață, în august 1928. La moartea sa, artistul a lăsat o partitură completă, gata să fie pusă în scenă. Cu toate acestea, doi dintre elevii lui Janáèek au considerat necesar să facă modificări atât în orchestrație, cât și în derularea acțiunii și, mai ales, în deznodământ, pe care au găsit de cuviință să-l îndulcească, plasându-se astfel în totală în contradicție cu intențiile lui Dostoievski și Janáèek. Din fericire, cele mai multe producții revin în mod tradițional la partitura originală a compozitorului. "Din casa morților" a fost cântată în versiunea originală, în limba cehă, în premieră absolută în 12 aprilie 1930 la Teatrul Național din Brno.
Acțiunea operei "Din casa morților" ne poartă într-o colonie penitenciară siberiană, unde deținutul politic Alexandr Petrovitch Goryantchikov este nou sosit. Pe măsură ce își găsește locul printre ceilalți prizonieri, aceștia își împărtășesc poveștile lor ciudate, triste și violente, leagă prietenii și stârnesc conflicte. Fiecare scenă este redată în mod viu de partitura inventivă și emoționantă a lui Janáèek, care folosește inclusiv efectul sonor al unor lanțuri reale, notate în partitură, pentru a introduce publicul în atmosfera închisorii siberiene. Fidelitatea compozitorului față de textul sursă al lui Dostoievski face din opera Din casa morților o întâlnire extrem de valoroasă cu doi giganți creativi.
Ascultăm opera în transmisiune directă de la Roma marți, 23 mai 2023, de la ora 21.00, la Scena europeană.