Se spune că Stravinski a fost întrebat dacă nu-l adorm "lungimile" creațiilor lui Schubert, iar compozitorul rus ar fi răspuns: "Ce contează din moment ce când mă trezesc mă simt în Paradis?!" Este senzaţia despre care vorbesc şi alţi comentatori ai muzicii compozitorului austriac, făcând referire la căldura, dragostea, serenitatea, tandreţea sau resemnarea, evlavia religioasă, aspiraţia către ceruri pe care le degajă opusurile lui. Aceeaşi idee sugestivă şi frumoasă o regăsim în monografia pe care o semnează Marcel Schneider. Autorul comentează că muzica lui Schubert evocă cerurile, dar nu într-un sens teologic, ci în ipostaza de "loc al inocenței, al ingenuității, al tandreței, locul în care se regăsesc cei care s-au iubit pe pământ. Muzica lui Schubert nu este altceva decât aspirația către acest paradis pierdut."

Născut pe 31 ianuarie 1797 în Lichtental, o suburbie a Vienei, Franz Schubert se stingea din viaţă doar 31 de ani mai târziu. Moştenirea pe care ne-a lăsat-o numără peste 600 de lieduri, şapte simfonii complete, muzică religioasă, opere, muzică de scenă şi numeroase lucrări camerale sau dedicate pianului solo - o creaţie imensă pentru o viaţă atât de scurtă, pe care o vom trece în revistă în emisiunea Arpeggio prin câteva dintre opusurile reprezentative: Cvartetul « Moartea şi fata », Cvintetul «Păstrăvul » , lieduri, sonate, piese pentru pian, SImfoniile a Vß, VIII-a şi a IX-a, toate în interpretări ce pun în evidenţă spiritul schubertian, aparţinând unor artişti precum Maria Joao Pires, Dietrich Fischer Dieskau, Orchestra «The Age of Enlightenment », Orchestra Regală "Concertgebouw" , Nikolaus Harnoncourt, Charles Mackeras.