Frans Helmerson - într-un interviu-pledoarie pentru modernitatea și eleganța violoncelului
S-a născut în 1945 la Falköping, localitate cu 16 000 de locuitori din sudul Suediei - ceea ce înseamnă mai mult decât un detaliu biografic, în cazul său; pentru că Frans Helmerson era, la finalul anilor '60, un muzician tipic pentru sistemul de învățământ de specialitate din Suedia, ce nu viza defel formarea de violonceliști-soliști. Așa se face că, în 1971, câștigarea Concursului Internațional "Gaspar Cassadó" de la Florența aducea o mare surpriză atât pentru scena internațională, care vedea astfel afirmându-se primul violoncelist suedez de calibru, cât și pentru el însuși, după cum afirmă în amplul interviu pe care ni l-a acordat.
În 1971, Frans Helmerson își începea cariera solistică, dar avea deja o experiență consistentă ca instrumentist (3 ani în Orchestra Radiodifuziunii din Stockholm, condusă pe atunci de Sergiu Celibidache), dar și ca interpret de muzică de cameră. Celibidache este menționat, până astăzi, printre cei care i-au influențat masiv viziunea muzicală, alături de Daniel Barenboim (și e relevant să punctăm că Helmerson se numără printre profesorii Academiei Barenboim-Said de la Berlin pentru a ne face o idee corectă despre aprecierea de care se bucură acesta și în calitate de profesor).
Ca români, suntem și mai interesați de profilul său artistic, de modul în care gândește muzica - și am în vedere, bineînțeles, faptul că partenera de viață a celui care ne va fi invitat este violonista Mihaela Martin, cu care face adesea cuplu solistic, pe scene, și alături de care activează, de asemenea, în Cvartetul "Michelangeni", pe care l-a fondat în 2002.
Așadr, după Truls Mørk, Misha Maisky și David Geringas, seria "Poveștilor de succes" are ca invitat, începând din 11 martie 2018, de la ora 16,00, în trei ediții, un alt mare violoncelist, pe Frans Helmerson:
"Țin să nu existe dubii: muzica e viața mea, și e dificil să dezvolți subiectul, în cazul altor forme de artă nu ar fi o provocare atât de mare, când vine vorba de teatru sau de literatură, spre exemplu, există cuvintele care vin să te ajute și să facă totul simplu, rezolvă nevoia clarificărilor. Însă când vine vorba de muzică, lucrurile stau altfel; bineînțeles că, din postura de profesor, trebuie să găsești modalități de a explica sau de a oferi chei de înțelegere a posibilităților specifice pentru studenți, dar e ceva ce se petrece în alchimia personalității fiecăruia și ține de experiența personală; și, odată cu evoluția percepției, a simțurilor fiecăruia, a inteligenței, energiei, temperamentului, simțului liric și așa mai departe, a tot ceea ce se poate exprima în viață, ajungi să exprimi, de fapt, totul prin muzică - la un nivel foarte special. Este, cumva, așa cum spunea Pablo Picasso: Nu știu ce e frumusețea, ci știu ce este expresia. Iată ceea ce cred, când vine vorba de universul artelor, că lumea lor nu este precum cea a naturii, ci este modul în care noi exprimăm, interpretăm universul din jurul nostru. Iar acest mod de exprimare trebuie să fie elevat, plin de forță și, în funcție de nuanțele sale, fie că e vorba de un mesaj axat pe energie debordantă, fie unul liric, trebuie să fii capabil să identifici toate aceste nuanțe diverse ale expresivității în tine însuți, în adâncurile personalității tale."
">
