"Dacă vreţi să aflaţi cum se poate transforma pe parcursul a două ore o atmosferă sobră specifică unei biserici în entuziasmul asemănător unui stadion de fotbal sau un jurnalist neîncrezător într-un fan absolut, atunci asistaţi la un recital Franco Fagioli!" (se arată într-un fragment dintr-o cronică publicată în Franţa, în "Le Monde"). Iar producţia discografică pe care vă invit să o ascultaţi sub genericul "Opera în interpretări de referinţă" este într-adevăr un ... REGAL artistic, semnat Franco Fagioli!

O casetă cu 3 CD-uri aduce în atenţie muzica lui Christoph Wilibald Gluck având ca punct de plecare mitul lui Orfeu. Se ştie că Gluck a realizat două versiuni muzicale diferite destinate scenei, pornind de la trista poveste de dragoste a lui Orfeu pentru Euridice, care, în viziunea sa scenică se încheie fericit, cu readucerea la viaţă a lui Euridice, pentru a fi alături de iubitul ei.

Prima, o "azione teatrale" în trei acte (ce cuprinde şi coruri remarcabile şi momente dansante)pe libretul lui Ranieri de' Calzabigi a avut premiera la Viena în octombrie 1762, în prezenţa Împărătesei Maria Tereza. Rolul lui Orfeu a fost încredinţat unuia dintre cei mai faimoşi cântăreţi "castrato" ai vremii: Gaetano Guadagni, cel care mai dat viaţă personajului şi de alte scene (chiar dacă în montarea de la Londra istoricii afirmă că implicarea lui Johann Christian Bach a lăsat prea puţin din partitura iniţială a lui Gluck).

Dirijoarea Laurence Equilbey (născută în Franţa în martie 1962) mărturisea într-un articol că partitura lui Gluck a fost una dintre operele sale favorite încă din perioada studiilor sale la Sorbona, când a avut ocazia să cânte varianta din 1762. Tot ea afirma că a avut alături mereu înregistrarea austriacului Rene Jacobs pe care o apreciază şi astăzi şi că propriul său demers interpretativ asupra acestei lucrări o poartă cu gândul spre anii săi de studiu la Viena, sub îndrumarea celui pe care l-a numit mentorul ei: Nikolaus Harnoncourt. Laurence Equilbey afirma: "Am fost foarte interesată să interpretăm versiunea vieneză originală din 1762, dar am încorporat şi câteva extrase din partitura pariziană, incluzând Air des Furies, momentul remarcabilului solo de flaut din Champs Elysee şi faimoasa arie a lui Orfeu din finalul actului I". Această descriere a muzicienei franceze se referă practic la extrasele muzicii lui Gluck grupate pe cel dintâi dintre cele 3 CD-uri ale acestei producţii discografice care marchează debutul contratenorului argentinian Franco Fagioli sub auspiciile casei Deutsche Grammophon.

Excelenta ţinută interpretativă şi tehnică a acestei versiuni nu trădează faptul că la baza discului au stat înregistrări live. Poate fervoarea, elocvenţa, vibraţia expresiei extrem de pregnante în cazul lui Franco Fagioli - adevăratul "erou" vocal al întregii producţii să reprezinte un indiciu, dar faimosul contratenor este în fiecare apariţie a sa ... scânteietor, incandescent ca relief al trăirii interpretative, o... flacără ce molipseşte totul în jur! Sub acest aspect a rezonat perfect cu viziunea artistică a dirijoarei Laurence Equilbey, la conducerea Orchestrei Insula - ai cărei muzicieni folosesc instrumente de epocă, iar numărul mare al instrumentiştilor se doreşte adecvat necesitărilor de volum sonor specifice timpurilor moderne. Infiinţat în 2012, colectivul orchestral se află la a doua apariţie discografică (după un mult elogiat Recviem de Mozart) şi la prima astfel de realizare în repertoriul de operă. Fondat tot de Laurence Equilbey, ansamblul coral Accentus are deja o tradiţie în viaţa muzicală europeană (împlinind în 2016 un sfert de veac de existenţă, timp în care a acumulat un lung şir de succese în concerte şi pe disc). Primul CD al seriei Orfeo ed Euridice cuprinde selecţiuni în limba italiană ale celor două versiuni realizate de Christoph Willibald Gluck, pentru a fi interpretate la Viena în 1762 şi, respectiv, la Paris, în 1774. Alături de Franco Fagioli - Orfeo, distribuţia solistică le aduce în atenţia pe soprana suedeza Malin Hartelius - Euridice şi pe cea franceză Emmanuelle De Negri - dând glas personajului Amore.

Istoria partiturii lui Gluck a fost una complicată, suportând numeroase transformări de-a lungul timpului. După reluarea primei variante la Viena, în anul următor premierei, dar şi mai târziu această operă în italiană a mai răsunat pe alte coordonate geografice europene, cu ...diverse amputări şi "contribuţii" muzicale... De exemplu, Haydn a condus o reprezentaţie la Esterhaza în1776. Dar versiunea pariziană din 1774 amplifică partitura, adaugă momente vocale şi instrumentale memorabile, lărgeşte spaţiul baletelor şi modifică orchestraţia... Şi - cel mai lesne de observat - înlocuieşte vocea de "castrato" a lui Orfeu cu un "haute-contre", tipul de tenor utilizat pe scenele franceze pentru a întruchipa eroii principali. Dar şi asupra ei timpul şi-a pus amprenta: să amintim doar condeiul lui Berlioz care a .."operat" asupra partiturii sau viziunea dirijorală a lui Lizst la Weimar (care a înlocuit Uvertura lui Gluck cu un poem simfonic scris de el însuşi)...

Discurile 2 şi 3 ale acestei producţii recente DG difuzate în premieră de Radio Romania Muzical oferă doar aspecte ale variantei iniţiale a operei Orfeu şi Euridice, scrise de Gluck pentru montarea de la Viena, din 1762.

Duminică 15 mai, de la 21, Opera în interpretări de referinţă: în căutarea autenticităţii cu cele două înregistrări ale operei lui Gluck "Orfeu şi Euridice", noua producţie discografică sub bagheta lui Laurence Equilbey, cu Franco Fagioli într-o demonstraţie de virtuozitate vocală şi trăire interpretativă. Ulterior, puteți să reascultați online aici.